Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Președintele Moldovagaz dă asigurări: Pachetul III Energetic nu este amânat

02 Nov. 2021, 20:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2021, 20:46 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, dă asigurări că Pachetul III energetic, pe care l-a aprobat Republica Moldova, va rămâne în vigoare și nu va fi amânat, informează Realitatea.md. Ceban a negat orice informație cu privire la faptul că cei din conducerea Gazprom ar fi cerut amânarea implementării acestui act.

„Nu prevede contractul respectiv așa ceva și nu are nimic comun cu Pachetul III energetic. Noi deja avem și un operator VestMoldtransgaz, care este certificat deja conform acestui Pachet. Dar sunt elemente problematice, avem Tiraspoltransgaz și Moldovatransgaz care sunt companiile noastre fiice, iată aici sunt probleme. Mai sunt și problemele datoriilor”, a menționat Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul N4.

De asemenea, președintele Moldovagaz a specificat că asemenea cerințe sau discuții nu au existat în cadrul negocierilor cu Gazprom, iar implementarea acestui Pachet energetic este o obligație internațională a țării noastre.

Realitatea.md menționează că Pachetul III energetic prevede ca piața energetică din țara noastră să fie liberalizată. Adică se favorizează apariția mai multor operatori pe piața din Republica Moldova, dar și reorganizarea întreprinderii Moldovagaz – în mai multe companii separate: de furnizare, și de distribuție. În prezent, Moldovagaz deţine integral procesul de furnizare a gazelor, şi 80% din piaţa de distribuţie a gazelor naturale, fiind o întreprindere integrată pe vertical din componenţa căreia face parte o companie de transport şi 13 companii de distribuţie.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 16:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
23 Oct. 2026, 16:33 // Slider //  Victoria Laur

Un om a murit, iar alții patru sunt răniți, după ce un individ a deschis focul în apropiere de Paris. Tragedia s-a produs în regiunea Yvelines.

Bănuitul a deschis focul vineri, în jurul orei 10:00, peste fereastra deschisă a unei mașini, scrie news.ro. Printre cei care au avut de suferit se numără și o fetiță de 12 ani, care a fost atinsă de opt gloanțe. Minora se afla în stare gravă.

Persoana decedată este un sportiv de 26 de ani. Alt tânăr rănit, care se zbate între viață și moarte, are 21 de ani. Acesta a fost împușcat în apropierea unei benzinării. Celelalte victime au între 30 și 48 de ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Bărbatul de 39 de ani a fost reținut. El avea asupra sa o mitralieră, grenade lacrimogene și cocaină. Individul a fost dus la Parchetul Național Antiterorist. Individul are antecedente, iar anchetatorii stabilesc motivele pentru care acesta putea comite atentatul și desfășoară percheziții la domiciliul său.
Președintele Emmanuel Macron și premierul Sébastien Lecornu au transmis mesaje de compasiune victimelor și familiilor lor și au punctat că forțele de ordine au fost mobilizate maxim și au intervenit rapid, pentru neutralizarea atacatorului. El a fost arestat la mai puțin de 10 minute după ce a efectuat prima împușcătură.