Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Președintele României convoacă CSAT după ce o dronă rusească a survolat spațiul aerian național

23 Sept. 2025, 12:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2025, 12:15 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru joi, 25 septembrie, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) după ce zilele trecute o dronă rusească a survolat spațiul aerian românesc, transmite IPN.

Palatul Cotroceni a comunicat că subiectele care vor fi abordate vor fi legate de stabilirea obiectivelor care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice dronelor și sistemelor tehnice pentru implementarea măsurilor de protecție.

Un alt subiect de securitate națională, care va fi analizate la ședința CSA, va fi stabilirea persoanelor care au dreptul de a ordona sau de a aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor și a vehiculelor aeriene care survolează ilegal spațiul aerian național.

Cel mai recent caz în care o dronă rusească a survolat spațiul aerian românesc a fost pe 13 septembrie. Potrivit Ministerului român al Apărării, atunci drona a orbitat timp de 50 de minute între localitătea Chilia Veche din România, spre orașul ucrainean Ismail, apoi a părăsit spațiul aerian românesc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 15:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 15:55 // Slider //  Realitatea.md

Un nou episod de vreme severă amenință Peninsula Iberică, după furtuna Adam. Regiunea urmează să fie afectată de furtuna Bruna și de depresiunea Charles, un sistem atmosferic de origine subtropicală care va aduce ploi abundente, vânt puternic și condiții periculoase pe mare. Spania a emis deja cod roșu de precipitații pentru mai multe zone, unde sunt prognozate cantități mari de apă și un risc major de inundații și viituri.

Potrivit Agenției Meteorologice de Stat din Spania (AEMET), alerta vizează nordul provinciei Cáceres și sudul provinciei Ávila. Codul roșu va fi valabil marți, 10 noiembrie, între orele 09:00 și 23:59. Meteorologii avertizează că precipitațiile ar putea depăși 120 de litri pe metru pătrat în doar 12 ore, ceea ce ar putea provoca creșterea rapidă a nivelului râurilor și cursurilor de apă.

Nici Portugalia nu va fi ocolită de vremea rea. Primele efecte ale depresiunii Charles ar putea fi resimțite în Madeira, iar Portugalia continentală ar urma să fie afectată în special miercuri, 11 noiembrie. Fenomenele meteo ar putea continua și joi, 12 noiembrie, însă cu o intensitate mai redusă.

Depresiunea Charles, denumită de Serviciul Meteorologic Portughez, va interacționa cu circulația furtunii Bruna, iar evoluția celor două sisteme ar putea genera precipitații abundente, perioade prelungite de ploaie și intensificări puternice ale vântului.

Meteorologii avertizează că traiectoria depresiunii Charles rămâne incertă. În timp ce modelele europene ECMWF și canadian GEM estimează că centrul sistemului ar putea trece în apropierea Lisabonei sau chiar peste această regiune, modelele americane GFS și ICON anticipează o deplasare mai spre sud.

Cele mai expuse regiuni ar putea fi vestul și sud-vestul Peninsulei Iberice, în special zona dintre Capul São Vicente și Golful Cádiz.

Avertizări de vreme severă au fost emise și în alte state europene. Portugalia, sudul Germaniei și Italia se află sub cod portocaliu de ploi, în timp ce Elveția este vizată de cod galben de precipitații. Autoritățile îndeamnă populația să respecte avertizările meteorologice și să manifeste prudență, în special în zonele expuse inundațiilor și pe litoral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!