Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Prețul poliței de asigurare medicală ar putea să fie majorat de trei ori! Află cât ar putea să coste în 2023

01 Dec. 2022, 20:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
01 Dec. 2022, 20:31 // Actualitate //  Ursu Ana

Polița de asigurare medicală pentru anul viitor ar putea să coste de trei ori mai mult decât în acest an. Astfel, în 2023, prețul Poliței va fi în mărime de 12636 lei, față de 4 mii cât este în prezent, a anunțat CNAM.

Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a examinat joi, 1 decembrie, proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul 2023. Documentul prevede atât venituri, cât şi cheltuieli în jur de 14 miliarde 139 milioane de lei. În comparaţie cu suma aprobată pentru 2022, este prognozată majorarea veniturilor și a cheltuielilor cu 15,1%.

„Conform proiectului, prima de asigurare medicală obligatorie în formă procentuală din salariu şi din alte recompense va fi păstrată la nivel de 9%. Prima în sumă fixă va constitui 12 636 de lei.”, anunță CNAM.

Totodată, la achitarea poliței în primele trei luni ale anului vor fi aplicate facilități. Astfel, proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă vor achita 1014 lei.

Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor este stabilită prima de AOAM în mărime de 1622 de lei.

Prima de asigurare în mărime de 2028 de lei este stabilită pentru fondatorii de întreprindere individuală, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern, străinii titulari ai dreptului de ședere permanentă și beneficiarii de protecție internațională, străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova.

Mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege, persoanele neangajate care exercită independent profesia de medic de familie vor achita prima de asigurare de 4056 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 23:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 23:10 // Slider //  Ana Panaguța

Prețul energiei electrice cumpărate de pe piața regională a crescut semnificativ din luna august, iar furnizorii au acumulat devieri tarifare de zeci de milioane de lei. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, susține că acesta este principalul motiv pentru care Premier Energy și FEE Nord au cerut majorarea tarifelor la electricitate.

Invitat la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, oficialul a explicat că seceta hidrologică din regiune și oprirea unor centrale nucleare și hidroelectrice au redus disponibilitatea energiei produse din surse mai ieftine. În consecință, pentru producerea electricității a fost utilizat mai mult gaz, care este mai scump.

„În luna august, când efectele secetei hidrologice s-au făcut simțite și mai mult, centralele nucleare din regiune au fost oprite, centralele hidroelectrice au fost oprite, ori energia hidro și energia nucleară sunt practic cele mai ieftine”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul a adăugat că, în lunile august, septembrie și octombrie, producătorii au consumat mai mult gaz pentru a genera electricitate. Acest lucru a dus la acumularea unor devieri tarifare importante.

„Vorbim de devieri acumulate, de ordinul zecilor de milioane de lei, care vin din costul de achiziție a energiei electrice”, a precizat Junghietu.

Cererile furnizorilor au ajuns la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să analizeze costurile prezentate și să le compare cu prețurile actuale de pe piață, înainte de a lua o decizie.

„Conform legislației, cred că au între 35 și 45 de zile”, a spus ministrul, referindu-se la termenul de examinare a solicitărilor.

În data de 3 noiembrie, Premier Energy a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea prețului energiei electrice. Furnizorul propune un tarif de 4,64 lei/kWh pentru consumatorii casnici, față de 3,56 lei/kWh cât achită în prezent. Astfel, dacă solicitarea va fi aprobată, energia electrică s-ar putea scumpi cu 1,08 lei/kWh sau aproximativ 30,3%.

Ulterior, pe 11 noiembrie și FEE-Nord a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru consumatorii racordați la rețelele de joasă tensiune de la 3,95 lei la 5,17 lei pentru un kWh, ceea ce reprezintă o creștere de 30,9%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Lumina s-ar putea scumpi cu 1,08 lei! Premier Energy a depus cererea de majorare a tarifului la ANRE