Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Prezidențiale 2025 în România: Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați la urne. Secțiile de votare din R. Moldova

04 Mai 2025, 09:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Mai 2025, 09:08 // Actualitate //  Realitatea.md

Românii merg la vot duminică, pe 4 mai, în primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Peste 18 milioane de alegători înscriși pe listele permanente sunt așteptați la urne pentru a vota în scrutinul pentru alegerea președintelui României. În diaspora, adică inclusiv în Republica Moldova, românii votează de vineri, 1 mai.

Cetățenii români își aleg președintele duminică, 4 mai, la primul tur de scrutin și duminică, pe 18 mai, la cel de-al doilea tur de scrutin. Alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 au loc după ce primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, în urma căruia pe primele două locuri s-au clasat Călin Georgescu și Elena Lasconi, a fost anulat de Curtea Constituțională a României pe 6 decembrie 2024.

Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale din România

La alegerile prezidențiale 2025 s-au înscris 11 candidați. Aceștia se vor afla pe buletinul de vot în ordinea următoare:

  1. George Nicolae Simion (Alianţa pentru Unirea Românilor)
  2. George Crin Laurenţiu Antonescu (Alianţa Electorală România Înainte)
  3. Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvaţi România)
  4. Cristian Vasile Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
  5. Marcela Lavinia Şandru (Partidul Umanist Social Liberal)
  6. Victor Viorel Ponta (candidat independent)
  7. Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
  8. Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
  9. John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
  10. Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
  11. Nicuşor-Daniel Dan (candidat independent)

Documente necesare pentru a vota

Pentru a vota, alegătorii trebuie să prezinte un act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării. Astfel, este necesar unul dintre următoarele document de identitate:

  • Cartea de identitate
  • Cartea electronică de identitate
  • Cartea de identitate provizorie
  • Buletinul de identitate
  • Pașaportul diplomatic
  • Pașaportul diplomatic electronic
  • Pașaportul de serviciu
  • Pașaportul de serviciu electronic
  • Pașaportul simplu (inclusiv variantele electronic și temporar)
  • Carnetul de serviciu militar (valabil în cazul elevilor din școlile militare).

Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este 17.988.031 de cetățeni. Numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 1.016.350 de persoane.

Unde pot vota alegătorii din Republica Moldova

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 14:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 14:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, consideră că războiul dintre Rusia și Ucraina se va încheia, cel mai probabil, printr-un acord negociat, nu printr-o victorie categorică a uneia dintre părți. Oficialul a avertizat însă că Moscova va dispune în continuare de o armată numeroasă după încetarea luptelor, iar trupele ruse vor putea reprezenta o amenințare pentru alte state europene. Rutte a subliniat, totodată, că Statele Unite rămân indispensabile pentru apărarea Europei, anunță Kyiv Post.

„Acest gen de războaie se încheie întotdeauna cu un acord de pace, care este adesea un fel de compromis”, a spus Rutte, citat de Bloomberg.

Șeful NATO a avertizat însă că încheierea luptelor din Ucraina nu va elimina amenințarea reprezentată de Rusia pentru restul Europei. În prezent, o mare parte a trupelor ruse este angajată pe frontul ucrainean, dar, după încetarea războiului, Moscova va dispune în continuare de o armată numeroasă.

Rutte a afirmat că discută în fiecare săptămână cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și și-a exprimat admirația față de acesta. Totodată, a subliniat importanța unei relații de colaborare între președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, transmite Digi24.

Rusia va rămâne o amenințare pentru Europa

Trupele ruse care luptă în Ucraina reprezintă, în prezent, o amenințare mai puțin imediată pentru alte state europene, tocmai pentru că sunt concentrate pe frontul ucrainean. Situația s-ar putea schimba însă după încheierea conflictului, a avertizat secretarul general al NATO.

Rutte a insistat și asupra rolului Statelor Unite în apărarea Europei, afirmând că Washingtonul rămâne indispensabil pentru securitatea continentului.

Întrebat despre acordul dintre Trump și Putin privind importurile de motorină rusească, șeful NATO a refuzat să comenteze înțelegerea. El a declarat însă că i-a transmis lui Zelenski că Statele Unite sunt singura țară care poate furniza, în prezent, o parte dintre capacitățile militare de care Ucraina are nevoie pentru a rezista în război.

Acordul privind motorina s-a confruntat între timp cu dificultăți practice. Două petroliere care se îndreptau inițial spre Statele Unite și-au schimbat cursul, a relatat Financial Times pe 5 noiembrie, pe fondul îngrijorărilor potențialilor cumpărători legate de sancțiuni și de riscurile juridice.

Trump anunțase acordul pe 9 octombrie. Zelenski a criticat înțelegerea, avertizând că veniturile suplimentare obținute de Rusia din sectorul energetic ar putea contribui la finanțarea războiului declanșat de Moscova.

Mesajul lui Rutte pentru Trump după alegerile din SUA

Mark Rutte a mai declarat că i-a trimis lui Donald Trump un mesaj scurt după alegerile intermediare din 3 noiembrie, în urma cărora democrații au obținut controlul asupra ambelor camere ale Congresului american.

„Nu-ți pierde curajul”, i-ar fi transmis secretarul general al NATO președintelui american.

La rândul său, Volodimir Zelenski și-a exprimat speranța că rezultatul scrutinului va contribui la consolidarea sprijinului Statelor Unite pentru Ucraina. Președintele ucrainean a afirmat că o asistență militară mai consistentă și o cooperare mai strânsă între Washington și capitalele europene ar putea influența calculele lui Vladimir Putin privind continuarea războiului.

SUA vor media discuțiile dintre Ucraina și Rusia de la Abu Dhabi

Declarațiile lui Rutte vin într-un moment în care Washingtonul încearcă să relanseze negocierile pentru încheierea războiului. Trimisul special al președintelui american, Steve Witkoff, a anunțat că Statele Unite vor media discuții la nivel de lucru între Ucraina și Rusia, programate pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi.

Volodimir Zelenski a avut pe 4 noiembrie o convorbire de aproximativ 90 de minute cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, în cadrul căreia au fost pregătite negocierile. Ucraina și-a prezentat propunerile și a semnalat nevoile urgente în materie de apărare aeriană.

Președintele ucrainean a solicitat garanții de securitate pentru perioada de după încheierea războiului și a cerut Washingtonului să furnizeze mai multe rachete interceptoare pentru sistemele Patriot.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!