Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Prima victorie în instanţă pentru Britney Spears! Îşi poate alege propriul avocat

15 Iul. 2021, 10:29
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
15 Iul. 2021, 10:29 // În Lume //  Realitatea.md

Britney Spears a primit permisiunea de a-şi alege propriul avocat pentru prima dată în 13 ani, o schimbare importantă în procesul pentru tutela ce îi controlează viaţa şi căreia artista vrea să-i pună capăt. Britney va fi reprezentată de Mathew Rosengart, un avocat care a pledat cazurile unor celebrităţi ca Sean Penn sau Steven Spielberg şi care va avea ca principal obiectiv să-l înlăture pe tatăl artistei, Jamie Spears, din rolul de tutore.

Din 2008, Britney a fost reprezentată de Samuel Ingham, un avocat desemnat de curte, care s-a retras recent după ce au apărut semne de întrebare privind activitatea lui şi după ce cântăreaţa a mărturisit că nu a lăsat-o niciodată să vorbească împotriva tutelei părintelui său şi nici nu a informat-o asupra dreptului de a-şi alege un alt avocat.

Potrivit ziarului The New York Times, acest avocat ar fi câştigat peste 3 milioane de dolari din 2008, iar surse apropiate cazului au denunţat că Ingham i-ar fi fost mai fidel lui Jamie Spears, decât fiicei sale.

De asemenea, faptul că Britney îşi poate angaja propriul avocat pune sub semnul îndoielii însăşi existenţa unei tutele legale, un instrument rezervat persoanelor lipsite de capacitatea fizică sau mentală de a lua decizii proprii sau de a avea grijă de propria persoană.

Prin urmare, această decizie a Curţii deschide un precedent pentru Britney, care s-ar putea prevala de procedura judiciară ce stă la baza tutelei, în contextul ample polemici declanşate de acest proces graţie celebrităţii cântăreţei.

Săptămâna trecută, mama lui Britney, Lynne Spears, a solicitat ca fiica ei să-şi poată alege singură avocatul. „În prezent şi în ultimii ani, persoana aflată sub tutelă s-a putut îngriji pe sine şi, aflată în continuare în parametrii tutelei, a câştigat milioane de dolari ca celebritate internaţională”, a argumentat ea.

Cu toate acestea, Jamie Spears (de care mama lui Britney a divorţat), continuă să exercite rolul de tutore de peste zece ani şi nu pare dornic să facă vreun pas în direcţia renunţării la acest drept obţinut legal sau să relaxeze o parte din tutelă.

În cadrul unei audieri care a avut loc luna trecută, Britney a insistat că doreşte nu numai să pună capăt acestei tutele, ci şi să-l dea în judecată pe tatăl său pentru „abuzuri”.

Sute de manifestanţi s-au strâns la porţile unui tribunal din Los Angeles pentru a revendica dreptul la libertate al artistei, al cărei caz a făcut înconjurul lumii după declaraţiile sale din 23 iunie, când a mărturisit că „nu este fericită” şi că trăieşte în regim de „sclavie”.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!