Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Primarii avertizează: fără amalgamare, satele mici nu pot atrage investiții semnificative

13 Feb. 2026, 19:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Feb. 2026, 19:35 // Actualitate //  Realitatea.md

Satele mici au șanse reduse să atragă investiții importante și să dezvolte infrastructura necesară pentru servicii publice moderne dacă nu participă la procesul de amalgamare voluntară a comunităților. Declarațiile au fost făcute de mai mulți primari care au inițiat deja acest proces, în cadrul unui club de presă organizat de Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT, transmite IPN.

Potrivit edililor, doar prin unificarea resurselor, a populației și a capacităților administrative pot fi accesate proiecte de zeci de milioane de lei și pot fi atrași investitori care să creeze locuri de muncă.

Viceprimarul comunei Sculeni, din raionul Ungheni, Valeriu Antonov, a menționat că localitatea a aplicat la un proiect de aproximativ 60 de milioane de lei pentru construcția unui sistem de canalizare, însă nu a fost selectată din cauza numărului mic de locuitori.

„Suntem o comunitate prea mică pentru investiții de anvergură. Este necesar să creștem și să ne dezvoltăm, să atingem standarde urbane chiar în mediul rural. Cu o mie sau două mii de locuitori, nu putem implementa proiecte concepute pentru cinci sau zece mii de oameni”, a explicat Valeriu Antonov.

Și primarul comunei Telița din raionul Anenii Noi, Rodica Rusu, vede în amalgamarea localităților o soluție viabilă pentru dezvoltarea economică. Potrivit ei, comunitățile nu pot depinde permanent de fondurile alocate de la autoritățile centrale și trebuie să își consolideze propria bază economică. Unirea localităților ar aduce o forță de muncă mai mare și o capacitate administrativă sporită, factori esențiali pentru atragerea investitorilor.

Reprezentanții autorităților locale atrag atenția că, în comunitățile mici, costurile administrative sunt mai mari raportate la numărul de locuitori. În schimb, serviciile publice devin mai eficiente și mai sustenabile atunci când un număr mai mare de utilizatori este conectat la aceleași rețele și infrastructuri.

Datele prezentate de ADEPT arată că, în 2025, procesul de amalgamare voluntară implică 370 de primării din întreaga țară. Au fost identificate 83 de potențiale clustere de unificare, dintre care două au fost deja finalizate.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților autorităților publice la nivel local și susținerea dialogului în procesul de reformă a administrației publice”, implementat de ADEPT cu sprijin financiar din partea Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 22:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Nov. 2026, 22:16 // Slider //  Ana Panaguța

Franța, Germania, Regatul Unit, Polonia și Italia vor reprezenta Europa la viitoarele negocieri privind Ucraina. Un oficial european a anunțat vineri, 13 noiembrie, că această formulă a fost validată de șefii de stat sau de guvern ai țărilor Uniunii Europene, în cadrul summitului informal de la Dublin, transmite adevărul.ro.

Liderii statelor UE au afirmat că structura securităţii Europei nu ar trebui să fie un subiect al negocierilor de pace între Kiev şi Moscova.

Kremlinul a declarat vineri, că Rusia ar fi deschisă ideii ca ţările europene să ia parte la convorbirile de pace privind Ucraina dacă ele sunt pregătite să contribuie la procesul de pace.

Tot vineri, cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis preşedintelui american Donald Trump să nu „producă surprize” după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina.

„Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea «moment Anchorage». De aceea vreau să formulez foarte clar mesajul nostru către Statele Unite: vă rugăm, nicio surpriză. Continuați să jucați în Echipa Europei și Echipa Ucrainei”, a spus Merz la summitul european din Dublin, referindu-se la întâlnirea de anul trecut a lui Trump cu Putin în Alaska.

Merz susține includerea sprijinului pentru Ucraina în viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene și afirmă că, după discuțiile de la Abu Dhabi, ar putea începe negocieri de pace consistente în următoarele săptămâni.

De asemenea, Rusia ar fi solicitat retragerea Finlandei din NATO și închiderea bazelor militare ale Alianței Nord-Atlantice din Estonia, Letonia și Lituania, ca parte a unui set de condiții pentru încheierea războiului din Ucraina.

În schimb, Rusia ar renunța la amplasarea armelor nucleare și a rachetelor cu rază medie de acțiune în Belarus. Kremlinul a negat însă că Moscova ar fi formulat o astfel de cerere în cadrul discuțiilor de la Abu Dhabi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!