Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Primele imagini cu formarea unor stele transmise de telescopul James Webb la un an de când a devenit operaţional

13 Iul. 2023, 06:15
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Redacția Realitatea
13 Iul. 2023, 06:15 // Cosmos //  Redacția Realitatea

La un an după ce a publicat primele sale imagini din cosmos, telescopul spaţial James Webb a oferit, miercuri, o nouă imagine spectaculoasă, surprinzând naşterea unor stele similare cu Soarele nostru, potrivit AFP.

Jeturile roşii de hidrogen domină imaginea, provocate de stelele în formare care ies din coconii lor de praf. Aceasta este cea mai apropiată regiune de formare a stelelor de Pământ, aflată la 390 de ani-lumină distanţă, situată în norul de gaz Rho Ophiuchi.

„Această imagine, care conţine aproximativ 50 de stele tinere de dimensiuni similare cu cele ale Soarelui nostru, ne permite să asistăm cu o nouă claritate la o perioadă foarte strălucitoare din ciclul de viaţă al stelelor”, a explicat Klaus Pontoppidan, managerul programului ştiinţific James Webb la Space Telescope Science Institute.

Pe 12 iulie 2022, Agenţia spaţială americană a prezentat primele imagini color ale noului său observator spaţial. Evenimentul a marcat începutul operaţiunilor ştiinţifice pentru această bijuterie tehnologică, care funcţionează la 1,5 milioane de kilometri de Pământ.

„În doar un an, telescopul James Webb a transformat viziunea umanităţii asupra cosmosului. Fiecare nouă imagine este o descoperire, încurajând oamenii de ştiinţă din întreaga lume să pună şi să răspundă la întrebări la care nici măcar nu puteau visa înainte”, a declarat Bill Nelson, şeful Nasa, într-un comunicat.

Pentru a marca această primă aniversare, NASA plănuieşte să treacă în revistă acest an de descoperiri printr-o transmisiune video în direct pe internet. În ultimul an, James Webb a uimit astronomii cu imagini de o precizie fără precedent.

El a observat cea mai îndepărtată galaxie detectată vreodată, găuri negre supermasive, a măsurat pentru prima dată temperatura planetelor stâncoase „verişoare” ale Pământului, a căror atmosferă a început chiar să o analizeze. Fluxul de studii ştiinţifice desprinse din observaţiile sale este constant.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Una dintre principalele misiuni ale telescopului este de a explora universul foarte tânăr, la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang. Un alt domeniu de cercetare important este studiul exoplanetelor, adică al planetelor din afara sistemului solar. De asemenea, ar trebui să ne ajute să înţelegem mai bine formarea şi ciclul de viaţă al stelelor.

Pe lângă aceste realizări, publicul larg a putut să se bucure de imagini spectaculoase. În octombrie, James Webb a dezvăluit prima imagine a emblematicii „Stâlpi ai Creaţiei”, structuri imense de gaz şi praf pline de stele în formare, la 6.500 de ani-lumină de Pământ, în galaxia noastră Calea Lactee.

Zborul acestui observator zburător în valoare de 10 miliarde de dolari, la bordul unei rachete Ariane 5 la sfârşitul anului 2021, a încununat decenii de muncă.

Este succesorul Telescopului Spaţial Hubble, care este încă în funcţiune. Spre deosebire de Hubble, care observă Universul în principal în spectrul vizibil, James Webb operează în infraroşu. Acest lucru îi permite să detecteze lumina mult mai slabă şi, prin urmare, să vadă mult mai departe.

Deoarece această lungime de undă este imperceptibilă pentru ochiul uman, imaginile sunt apoi „traduse” în culori vizibile.

James Webb are suficient combustibil pentru a funcţiona timp de 20 de ani. Cercetătorii din întreaga lume pot rezerva timp de observare cu telescopul, care este programat cu atenţie în intervale de un an.

„Am selectat un set ambiţios de observaţii pentru al doilea an, pe baza a tot ceea ce am învăţat până acum”, a declarat Jane Rigby de la Centrul Spaţial Goddard al Nasa. Misiunea ştiinţifică a lui James Webb este abia la început.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 17:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 17:32 // Slider //  Ana Panaguța

Stația electrică de la Chișinău trebuie dată în exploatare până la sfârșitul anului, pentru ca Republica Moldova să poată reduce dependența de traseul energetic care trece prin Ucraina și regiunea transnistreană. Premierul Vasile Tofan susține că lucrările sunt pe ultima sută de metri și că autoritățile au încredere că vor respecta termenul, în caz contrar țara riscă să piardă 15 milioane de euro.

Potrivit premierului, punerea în funcțiune a stației va permite energizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău, un pas important pentru independența energetică a Republicii Moldova și pentru reducerea riscului unui blackout.

„Odată cu intrarea în exploatare a acestei stații și energizarea liniei, cred că șansele unui blackout scad”, a declarat Vasile Tofan în cadrul unui interviu cu jurnalistul Nicolae Chicu.

Șeful Guvernului a recunoscut că anterior au fost anunțate termene de dare în exploatare care nu au fost respectate. De această dată, însă, autoritățile au primit deja solicitarea contractorului pentru convocarea comisiei de recepție.

„Suntem pe ultimii, ultimii metri ai acestui drum lung și anevoios”, a afirmat premierul.

Tofan a precizat că finalizarea proiectului până la 31 decembrie este una dintre măsurile incluse în agenda de reforme. Dacă termenul nu va fi respectat, Republica Moldova va pierde 15 milioane de euro. Premierul și-a exprimat încrederea că obiectivul va fi îndeplinit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova