După ce a primit premiul „Timișoara pentru valori europene”, Maia Sandu a ajuns la Castelul Săvârșin. Președinta Moldova, alături de majestate sa Margareta și principele Radu, au fost surprinși de presa română cum urcă într-un vehicul retro.
Președinta a fost întâmpinată în satul regal și a luat micul dejun alături de altețele regale. Conform programului, au urmat excursii la Muzeul Regal al Automobilului și Parcul Regal.
Imaginile cu întâmpinarea președintei Republicii Moldova de către familia regală au fost surprinse de jurnaliștii Agerpres. Casa Regală și Președinția țării noastre nu au comunicat deocamdată informații despre întâlnire.
Maia Sandu a ajuns în România pe 12 ianuarie. Vineri, președinta a participat la cina organizată de primarul Timișoarei și s-a întâlnit cu basarabenii stabiliți în orașul românesc.

