Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Primul caz în care un bărbat a fost condamnat, pentru că a condus beat o dronă la un eveniment de mașini

30 Ian. 2025, 17:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
30 Ian. 2025, 17:23 // În Lume //  Elena Putregai

Un bărbat a fost condamnat, după ce a condus în stare de ebrietate o dronă, ceea ce se consideră a fi primul caz de acest gen din Suedia. Făptașul, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit vinovat în iulie, pentru că a pilotat dispozitivul la un eveniment cu mașini clasice în Rättvik, un oraș din Dalarna, în centrul țării, într-o zonă de interdicție temporară de zbor.

Poliția a observat drona, în timp ce zbura cu propriul său dispozitiv pentru a monitoriza evenimentul. Când au găsit locul din care drona era controlată, un bărbat al cărui sânge conținea 0,69 părți de alcool la fiecare 1.000 de părți de sânge a recunoscut că a pilotat drona.

În conformitate cu legislația suedeză, orice cantitate mai mare de 0,2 părți de alcool la 1.000 de părți de sânge este pedepsită; 1,0 este o infracțiune gravă. Legile privind conducerea sub influența alcoolului sunt stricte în Suedia în comparație cu alte părți ale Europei. În Regatul Unit, limita este de 0,8; în Spania, Franța și Belgia este de 0,5. În România și Ungaria este de 0.

Bărbatul a susținut ulterior că nu a pilotat drona sub influența alcoolului și a dat vina pe un prieten care nu era prezent, când a sosit poliția. El a fost condamnat la plata unei amenzi de 32.000 SEK (2.800 euro) pe parcursul a 80 de zile, în amenzi zilnice de 400 SEK.

Se pare că acesta este primul caz din Suedia în care o persoană a fost urmărită penal și condamnată pentru stare de ebrietate, în timp ce pilota o dronă.

„Nu am mai văzut un astfel de caz până acum”, a declarat Jenny Holden Nyström, procuror, pentru postul de televiziune SVT. „Sunt mulțumită de verdict”.

Karin Hellmont, președintele instanței districtuale, a declarat că a aplicat în cazul dronei aceeași scară de pedepse ca în cazul conducerii sub influența alcoolului.

„Este o aeronavă. Chiar dacă este pilotată de ea însăși, este controlată de cineva aflat la sol și poate cădea de la o înălțime mare și poate răni pe cineva”, a spus ea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.