Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Primul deces la om din cauza gripei aviare de tip H5N2, potrivit OMS

06 Iun. 2024, 06:51
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
06 Iun. 2024, 06:51 // În Lume //  Redacția Realitatea

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri că primul caz de deces la om din cauza gripei aviare H5N2 a fost confirmat în Mexic, potrivit Le Figaro.

„Acesta este primul caz uman confirmat în laborator de infectare cu un virus gripal A(H5N2)”, a precizat organizaţia ONU într-un buletin epidemiologic.

Tulpina H5N2 este diferită de cea (H5N1) legată de actuala epidemie din rândul vacilor din Statele Unite, pentru care au fost raportate trei cazuri umane.

Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a murit în 24 aprilie într-un institut specializat din capitala mexicană, la câteva ore după ce a fost internat în spital, a precizat sursa citată. Ministerul mexican al Sănătăţii a precizat că pacientul era de sex masculin. Pacientul prezentase febră, dificultăţi de respiraţie, diaree, greaţă şi stare generală de rău la 17 aprilie, potrivit OMS, care a fost notificată cu privire la acest caz în 23 mai. Persoana nu avusese „niciun contact cunoscut” cu păsări de curte sau alte animale, dar suferea deja de multiple probleme de sănătate, a subliniat OMS.

În acest stadiu, nu au fost raportate alte cazuri de H5N2 la om şi „nu există niciun risc pentru populaţie”, a subliniat Ministerul Sănătăţii. OMS a apreciat acest risc ca fiind „scăzut”.

Acest deces survine după ce, în martie, au fost descoperite cazuri de H5N2 la păsări de fermă în statul Michoacan, care se învecinează cu statul mexican în care locuia victima. Alte cazuri de H5N2 au fost identificate în cursul aceleiaşi luni la păsări de curte din Texcoco, în statul Mexic, iar în aprilie în Temascalapa, în acelaşi stat.

În acest stadiu, „nu a fost posibil să se stabilească dacă acest prim caz la om are legătură cu focarul recent de la păsările de curte”, a precizat OMS. Aceasta este „prima infecţie cu virusul aviar H5 la o persoană semnalată în Mexic”, a precizat aceasta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Considerat mai puţin patogen decât H5N1, virusul H5N2 a fost semnalat în ultimii ani în efectivele de păsări de curte din diferite ţări din întreaga lume. Nu a fost documentată încă nicio transmitere la om. În ceea ce priveşte virusul H5N1, în prezent nu există dovezi de transmitere de la om la om, însă în aprilie OMS şi-a exprimat „îngrijorarea enormă” cu privire la răspândirea acestei tulpini.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!