Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Prioritățile PSRM în 2026: Rămâne în opoziție și pledează pentru relații bune cu Rusia. Care e miza cea mare

22 Dec. 2025, 18:54
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
22 Dec. 2025, 18:54 // Politica //  Realitatea.md

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a desfășurat astăzi ședința Consiliului Republican, în cadrul căreia a fost prezentat bilanțul activității formațiunii din anul 2025 și au fost stabilite principalele obiective politice pentru anul 2026.

La finalul ședinței, Consiliul Republican a adoptat Declarația intitulată „2026 – anul luptei pentru suveranitate, justiție socială și valori tradiționale”. În document se menționează că, ”în pofida presiunilor interne și externe fără precedent, a abuzurilor administrative și a restricțiilor din spațiul informațional, PSRM a obținut un rezultat demn la alegerile parlamentare, datorită sprijinului și încrederii cetățenilor”.

PSRM declară că se va opune ferm intervenției statului în treburile Bisericii, impunerii ideologiei LGBT în școli și oricăror acțiuni pe care le consideră contrare intereselor naționale.

”PSRM susține negocierile ruso-americane pentru încheierea războiului din Ucraina și își exprimă speranța în succesul acestora, pornind de la convingerea că pacea în regiune reprezintă un interes vital pentru Republica Moldova. Continuarea conflictului amenință direct securitatea țării noastre. Doar dialogul marilor puteri poate opri escaladarea. PSRM pledează pentru normalizarea relațiilor cu Federația Rusă și pentru încheierea unui acord avantajos, pe termen lung, privind livrarea gazelor naturale, care să asigure securitatea energetică, tarife previzibile și protecția cetățenilor și a economiei de creșteri șocante ale prețurilor”, mai anunță socialiștii.

Unul dintre obiectivele de bază pe care îl urmărește PSRM este obținerea victoriei în alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și pentru funcția de primar al orașului Taraclia.

„PSRM este pregătit să-și asume întreaga responsabilitate pentru Găgăuzia, orașul Taraclia și raionul Taraclia, asigurându-le protecție și dezvoltare”, declară PSRM.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 14:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 14:36 // Slider //  Daniela Baranovschi
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) anunță că 61 de servicii publice au fost restabilite și pot fi accesate din nou prin portalul evo.gov.md, în timp ce alte 21 rămân temporar indisponibile după atacul cibernetic asupra infrastructurii guvernamentale. Autoritățile spun că tentativele de atac continuă, însă verificările de până acum nu au depistat noi extrageri neautorizate de date din sistemele gestionate de AGE.

Potrivit AGE, atacatorii încearcă în continuare să găsească vulnerabilități în sistemele informatice ale instituțiilor publice. Restabilirea serviciilor se face treptat, după verificarea securității acestora. De proces sunt responsabile Agenția de Guvernare Electronică, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și Agenția pentru Securitate Cibernetică.

În paralel, autoritățile verifică informațiile care ar fi fost extrase în urma atacului inițial. Scopul este să stabilească ce date au fost vizate și care sunt persoanele afectate. Listele întocmite sunt analizate pentru a elimina informațiile repetate sau neconcordanțele, iar AGE pregătește un mecanism prin care cetățenii afectați să fie informați individual.

Autoritățile mai precizează că, până acum, verificările nu au arătat că datele cetățenilor din registrele de stat ar fi fost modificate sau alterate în urma atacului.

Instituțiile implicate spun că vor anunța pe măsură ce vor fi restabilite și celelalte servicii, dar și după ce vor avea rezultate confirmate privind amploarea incidentului și persoanele afectate.

Amintim că, atacul cibernetic a avut loc în perioada 19–23 octombrie, iar datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni au fost extrase fără autorizație. Hackerii ar fi vizat în total aproximativ un milion de coduri de identificare (IDNP). Printre informațiile sustrase se numără date de identificare, informații despre rude și bunuri, prestații sociale, dar și unele date financiare.

În urma incidentului, șefa AGE, Nicoleta Colomeeț, și-a anunțat demisia. Reprezentanții instituției au precizat că sistemele financiare nu au fost compromise, însă datele extrase ar putea fi folosite de escroci.

Cazul  a ajuns și în atenția Parlamentului. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică vor organiza audieri pentru a clarifica circumstanțele scurgerii de date. Potrivit președintelui comisiei, Lilian Carp, acestea sunt programate pentru 4 noiembrie și se vor desfășura cu ușile închise.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!