Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Programul „373″: Întreprinzătorii vor putea accesa mai ușor resurse financiare pentru dezvoltarea afacerilor

08 Mai 2024, 11:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Mai 2024, 11:37 // Actualitate //  Realitatea.md

Întreprinzătorii din Republica Moldova vor putea accesa mai ușor resurse financiare pentru dezvoltarea afacerilor, în cadrul Programului de stimulare a investițiilor „373”. Guvernul a aprobat modificările care vor spori numărul beneficiarilor și investițiilor eligibile și va simplifica procedurile de creditare.

„Dincolo de subsidierea dobânzilor, se adaugă componente noi, ce țin și de garantarea creditelor, ceea ce este important pentru întreprinderile mici și mijlocii. Prin acestea, vom stimula creșterea investițiilor, crearea noilor locuri de muncă, va spori valoarea adăugată și, corespunzător, vom avea salarii mai mari pentru angajați”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Astfel, Programul „373” va fi extins pentru un grup mai larg de beneficiari. Acesta va fi accesibil și pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul comerțului (cu excepția celor care comercializează băuturi alcoolice și tutun), dar și pentru cei din domeniul întreținerii și reparației autovehiculelor și motocicletelor.

O altă îmbunătățire se referă la majorarea sumei maxime ce poate fi acordată unui singur beneficiar, de la 15 la 40 de milioane de lei. De asemenea, va fi permisă finanțarea achiziției de materie primă și materiale necesare în producție sau prestare de servicii, în limita de 30% din valoarea proiectului investițional.

În același timp, a  fost majorat plafonul maxim de garantare de la 40% la 80% din valoarea creditului pentru garanțiile oferite (cerință a Fondului de Garantare a Creditelor) și au fost simplificate procedurile bancare de acordare a creditelor.

Până în prezent, în cadrul Programului „373″, peste 300 de beneficiari au contractat 363 de credite, cu o valoare investițională totală de 1,46 miliarde de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!