Un automobil, parcat pe bulevardul Dacia 58/6 din Chișinău, a fost curprins de flăcări. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 7 mai, în jurul orei o5:30.
Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), la fața locului au intervenit două echipaje de pompieri.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:25. La fața locului au fost îndreptate două echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a afectat în totalitate automobilul de model Mercedes Sprinter. Angajații IGSU au reușit lichidarea incendiului la ora 05:53. Victime nu au fost raportate”, precizează IGSU.
