Forțele ruse de menținere a păcii s-au recunoscut învinse în enclava Nagorno-Karabah, cedând controlul înapoi Azerbaidjanului după o ofensivă militară de 24 de ore, în care a fost ucis un ofițer rus de rang înalt.

Curtea din spate a lui Vladimir Putin tocmai a devenit mult mai mică.

La un an și jumătate de la invazia nechibzuită, ilegală și greșită a președintelui rus în Ucraina, forțele ruse de menținere a păcii au fost nevoite să se recunoască învinse în enclava îndepărtată Nagorno-Karabah, cedând controlul înapoi Azerbaidjanului după o ofensivă militară de 24 de ore, în care a fost ucis un ofițer rus de rang înalt.

Pentru Azerbaidjan, care a început joi discuțiile cu liderii separatiști armeni din Karabah pentru a prelua în mod oficial controlul asupra regiunii, a părut o concluzie surprinzător de rapidă a unui conflict de 35 de ani care a costat mii de vieți.

Dar pentru Rusia lui Putin, este o pierdere la fel de uimitoare, o dovadă că puterea Moscovei nu mai este valabilă în Caucaz și că blocul de securitate post-sovietic creat de Putin pentru a reflecta NATO în regiune – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) – este o forță uzată.

Iar dictatorul rus nu poate da vine pe nimeni altcineva decât pe sine însuși.

În cele două războaie totale purtate pentru Nagorno-Karabah, din 1988 până în 1994 și din nou în 2020, separatiștii au beneficiat de sprijin militar și politic deplin din partea Armeniei însăși și, indirect, din partea Rusiei.

Dar, de la invazia rusă în Ucraina, calculul caucazian s-a schimbat. Armenia nu a luat nicio măsură în timp ce Azerbaidjanul a trecut la tăierea rutei sale de aprovizionare către Nagorno-Karabah, Coridorul Lachin, în cursul anului trecut. Apoi, la începutul acestei luni, Armenia a organizat primele sale exerciții militare comune cu Statele Unite, întorcând în mod clar spatele OTSC.

Marți, încurajat de evenimente, președintele azer Ilham Aliyev a ordonat ofensiva, trupele sale capturând rapid înălțimi cheie și noduri strategice în Nagorno-Karabah. Separatiștii s-au prăbușit, acceptând o încetare a focului susținută de forțele de menținere a păcii rusești.

În mijlocul violențelor, cel puțin doi ruși au fost uciși, printre care se pare că se numără și comandantul adjunct al forțelor submarine ale Flotei de Nord a Rusiei, căpitanul de rangul I (colonel) Ivan Kovgan, care a fost detașat în regiune, forțele rusești fiind extrem de limitate.

Premierul armean: „Armenia nu se mai poate baza pe Moscova”

Conform termenilor OTSC, orice agresiune militară împotriva unui membru este considerată un atac împotriva tuturor membrilor, la fel ca articolul 5 al NATO, dar Rusia nu a făcut nimic pentru a opri ultima incursiune.

Într-un interviu acordat la începutul acestei luni lui Politico, premierul armean Nikol Pashinyan a explicat clar ce se întâmplă: Armenia nu se mai putea baza pe Moscova pentru a-i garanta siguranța și trebuia să își afirme propria independență.

„Ca urmare a evenimentelor din Ucraina, capacitățile Rusiei s-au schimbat”, a declarat Pashinyan. „Vrem să avem o țară independentă, o țară suverană, dar trebuie să avem modalități de a evita să ajungem în centrul confruntărilor dintre Vest și Est, Nord și Sud”.

Este clar că vărsarea de sânge nu s-a încheiat încă. Mii de persoane s-au alăturat protestelor de pe străzile Erevanului în această săptămână pentru a protesta față de abandonarea percepută de Pashinyan a armenilor din interiorul Nagorno-Karabah, cunoscut de armeni sub numele de Artsakh. În ciuda încetării focului, există încă rapoarte de lupte în regiunea muntoasă.

Conflictul din Karabah a început la sfârșitul erei sovietice, când armenii din interiorul enclavei au cerut ca aceasta să fie transferată de sub controlul Azerbaidjanului la Armenia – ambele fiind pe atunci încă republici sovietice.

Principalul om din Azerbaidjanul sovietic era Heydar Aliyev, un fost oficial KGB care a devenit primul președinte al Azerbaidjanului independent în 1983. După moartea sa, în 2003, fiul său Ilham a preluat puterea, datorită unor alegeri fraudate, și de atunci a rămas la putere, după ce a eliminat limitele constituționale ale mandatelor.

Dacă Putin, abandonat de încă un aliat în timp ce Armenia se îndreaptă spre NATO, este marele perdant geopolitic în cea mai recentă criză caucaziană, marele câștigător – acest lucru poate avea un iz familiar – este președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Turcia a fost mult timp aliatul cheie al Azerbaidjanului, sprijinindu-l în diferitele conflicte din Karabah. Pe măsură ce Aliyev a sculptat un rol post-sovietic pentru națiunea sa, în primul rând ca producător de energie, a dezvoltat legături tot mai strânse cu națiunile vorbitoare de limbă turcă din Asia Centrală și cu Erdogan însuși.

În iunie 2021, Aliyev chiar l-a dus pe Erdogan într-o vizită într-o zonă din Nagorno-Karabah recucerită anul precedent într-un conflict de 44 de zile care a pus bazele victoriei din această săptămână. Armenia a numit vizita „o provocare directă împotriva păcii și securității regionale”, dar mesajul liderului turc a fost inconfundabil: că aceasta este acum curtea lui.