Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Putin vrea „pace adevărată” în Ucraina. Kremlinul avertizează: liderul rus respinge „armistiţiile artificiale”

15 Dec. 2025, 16:36
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
15 Dec. 2025, 16:36 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele rus Vladimir Putin respinge un „armistițiu artificial” și susține în schimb o „pace adevărată” pentru Ucraina, scrie stirileprotv.ro, citând EFE. Poziția Kremlinului a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței sale de presă telefonice zilnice.

„Preşedintele Putin este deschis păcii, păcii adevărate, deciziilor serioase, iar ceea ce respinge total sunt stratagemele de a câştiga timp şi de a crea armistiţii artificiale”, a declarat Peskov.

Totodată, acesta a refuzat să facă speculații cu privire la posibilitatea ajungerii la un acord privind planul de pace al Statelor Unite înainte de sfârșitul acestui an.

„Nu îndrăznesc să vorbesc despre termene limită. Aceasta ar fi cea mai ingrată sarcină în acest moment”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a afirmat că președintele american Donald Trump acționează în direcția unei soluții negociate.

„Trump lucrează sincer în favoarea unei soluţionări (…) şi depune toate eforturile pentru a o realiza. Şi echipa sa, de asemenea. Apreciem foarte mult aceste eforturi”, a spus el.

În ceea ce privește opoziția Rusiei față de aderarea Ucrainei la NATO, Peskov a subliniat că acest subiect reprezintă „una dintre pietrele de temelie” ale procesului de pace și necesită „o discuţie specială”.

Reprezentantul special al președintelui SUA pentru misiuni de menținere a păcii, Steve Witkoff, a declarat duminică că s-au înregistrat progrese „considerabile” în negocierile de la Berlin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, consultări care continuă și luni. Kremlinul a respins în avans modificările introduse de Ucraina și statele europene la planul de pace inițial prezentat de Casa Albă.

„Dacă se fac modificări semnificative, vom avea obiecţii foarte puternice”, a declarat Iuri Uşakov, consilierul de politică internaţională al Kremlinului, pentru presa rusă.

Acesta a precizat că obiecțiile Rusiei ar putea viza „multe puncte”, inclusiv aspecte legate de teritoriu.

„Vor exista clauze acolo care sunt absolut inacceptabile pentru noi, inclusiv în ceea ce priveşte problema teritorială”, a spus Uşakov.

În final, oficialul rus a afirmat că poziția Moscovei este cunoscută de partea americană.

„Problema teritorială a fost abordată activ la Moscova. Iar americanii nu numai că cunosc, dar şi înţeleg poziţia noastră. Nu ştiu ce va ieşi pe hârtie după acele consultări. Dar nu va fi nimic bun”, a declarat el.

Discuțiile privind un posibil acord de pace au loc în contextul eforturilor diplomatice inițiate de Statele Unite pentru a identifica o soluție negociată la conflictul declanșat de invazia Rusiei în Ucraina, planul prezentat de Casa Albă fiind analizat în consultări separate cu Kievul, aliații europeni și Moscova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.