Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ramzan Kadîrov și-a numit fiul de 17 ani la conducerea Fiscului din Cecenia. Adolescentul a avut 7 funcții oficiale

21 Sept. 2025, 11:54
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
21 Sept. 2025, 11:54 // În Lume //  Ana Panaguța

Liderul cecen Ramzan Kadîrov și-a numit fiul de 17 ani la conducerea Fiscului. Nu este prima dată când Adam Kadîrov, deși minor, ocupă funcții cu responsabilitate înaltă în stat. El a deținut cel puțin șapte poziții oficiale în ultimii doi ani. Adolescentul a fost numit șef al echipei de securitate a tatălui său în 2023, în același an în care a fost filmat în timp ce lovea un tânăr acuzat că a ars Coranul, transmite antena3.ro, potrivit The Moscow Times.

Adam Kadîrov va supraveghea, în calitate de șef al Fiscului, colectarea impozitelor de proprietate de la organizațiile municipale din Cecenia. Ramzan Kadîrov a anunțat cea mai recentă numire a fiului său într-o întâlnire despre dezvoltarea socio-economică a Ceceniei miercuri, atribuindu-i supravegherea colectării impozitelor pe proprietate.

Portofoliul de funcții adunate de tânărul de 17 ani ajunge la șapte cu această ultimă responsabilitate. Așadar, el a fost numit șeful echipei de Securități a tatălui său, ocupă funcția de secretar al Consiliului de Securitate al Ceceniei, consilier principal al Ministerului de Interne regional și supraveghetor al două batalioane ale Ministerului Apărării din Rusia. De asemenea, i s-a cerut să coordoneze strângerea de fonduri pentru eforturile umanitare din Gaza.

Ramzan Kadîrov, în vârstă de 48 de ani, conduce Cecenia din 2007, în schimbul loialității față de Kremlin. Organizațiile media aflate în exil au documentat stilul de viață extravagant al familiei, inclusiv flote de mașini de lux, ceasuri scumpe și nunți opulente.

Relația dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul cecen, Ramzan Kadîrov, s-a înrăutățit în ultimele luni, după ce Kremlinul a aflat despre presupuse întâlniri secrete dintre Kadîrov și oficiali din Orientul Mijlociu, potrivit agenției de investigație IStories, care citează foști și actuali agenți de securitate ruși.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat duminică reținerea unui cetățean rus suspectat că plănuia un atac terorist la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova, potrivit agenției ruse de presă Interfax, transmite hotnews.ro.

Minorul a fost reținut în urma pontului primit de FSB din partea Statelor Unite, a precizat Interfax, citată de Reuters. Serviciul rusesc de securitate a transmis un mesaj de recunoștință către SUA.

„Suntem recunoscători părții americane pentru furnizarea informațiilor”, a declarat FSB.

Sâmbătă, FSB anunțase că a fost informat de SUA cu privire la un atac terorist planificat la Moscova, potrivit AFP și Reuters.

Într-un comunicat separat, Ambasada SUA la Moscova a avertizat, la rândul său, că în capitala rusă este posibil să aibă loc „un eveniment cu victime multiple”, conform The Moscow Times.

„Ambasada SUA la Moscova are cunoștință de o amenințare credibilă privind un eveniment cu victime multiple astăzi, 31 octombrie, la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova”, a afirmat misiunea diplomatică americană, precizând că „guvernul SUA se coordonează cu autoritățile ruse competente în privința unui răspuns”.

Complexul a fost închis temporar

Muzeul-Rezervație Țarițîno, un complex format dintr-un palat-muzeu și un parc care se află în sudul Moscovei, a fost închis temporar sâmbătă, a relatat agenția de presă RIA, citând autoritățile ruse.

Locația a fost evacuată spre finalul unui concert de orgă, potrivit tabloidului rus Baza, citat de NBC News. Spectacolul a fost întrerupt cu aproximativ zece minute înainte de încheierea programului. Ulterior a fost anulat un alt concert, dedicat tradițiilor populare din regiunea Caucazului de Nord, a mai relatat Baza.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!