Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0.0651%
  • USD
    17.4322
    0.0694%
  • RUB
    0.2064
    -0.0969%
  • RON
    3.8206
    0.0654%
  • UAH
    0.3908
    0.1535%

Toate știrile

17 septembrie 2026

Rata șomajului continuă să se reducă în Moldova, doar că unul din 10 angajați muncește încă la negru

06 Apr. 2025, 10:21
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
06 Apr. 2025, 10:21 // Economie //  Realitatea.md

Piața muncii din Republica Moldova a înregistrat în 2024 o ușoară contractare, atât în ceea ce privește numărul persoanelor active, cât și al celor ocupate, în timp ce rata șomajului a continuat să scadă, scrie Bani.md cu referire la datele publicate de Biroul Național de Statistică.

Forța de muncă (populația activă de 15 ani și peste) a constituit 889,1 mii de persoane, în scădere cu 4,3% față de anul precedent. Populația ocupată a fost de 853,9 mii persoane, cu 3,7% mai puțin decât în 2023. În același timp, rata șomajului a scăzut de la 4,6% la 4,0%. În structura forței de muncă, femeile au reprezentat 51,0%, o pondere ușor superioară celei a bărbaților, iar persoanele din mediul rural au depășit, de asemenea, proporția celor din urban (50,3% față de 49,7%).

Rata de participare la forța de muncă pentru populația de 15 ani și peste a fost de 44,5%, în scădere față de 45,1% în 2023. Această rată a fost mai ridicată în rândul bărbaților (47,7%) decât al femeilor (41,7%), și mai mare în urban (51,2%) decât în rural (39,3%). Pentru grupa de vârstă 20–64 ani, participarea a crescut la 59,1%, față de 58,4% în 2023, cu diferențe importante între sexe (60,9% bărbați și 57,5% femei) și între medii (66,0% urban și 53,5% rural).

La tineri, participarea la forța de muncă rămâne modestă: 32,1% la grupa de vârstă 15–29 ani și 41,9% la cei între 15–34 ani. Rata de participare a persoanelor cu dizabilități a fost de 18,4%, cu diferențe semnificative în funcție de sex și mediu – 25,0% în urban față de doar 15,0% în rural.

Rata de ocupare a populației de 15 ani și peste a fost de 42,7%, în scădere de la 43,1% în 2023. Și aici se observă o diferență clară între sexe (45,9% bărbați și 40,0% femei), dar și între urban (49,1%) și rural (37,8%). Pentru grupa 20–64 ani, rata de ocupare a crescut la 56,8%, cu valori mai ridicate la bărbați (58,6%) decât la femei (55,1%), și în urban (63,3%) față de rural (51,5%). La tineri (15–29 ani), rata de ocupare a fost de 29,8%, iar pentru persoanele în vârstă de muncă conform legislației, de 55,7%.

Ocupația persoanelor cu dizabilități rămâne extrem de scăzută, cu o rată generală de 17,5%, mai mare la bărbați (18,5%) decât la femei (16,2%) și semnificativ mai ridicată în urban (23,2%) comparativ cu ruralul (14,6%).

Distribuția populației ocupate pe ramuri economice arată o scădere a ponderii muncii în agricultură, de la 20,9% în 2023 la 18,1% în 2024. În industrie lucrează 13,4%, iar în construcții 7,5%. Serviciile au atras cea mai mare parte a forței de muncă – 61,0%, în creștere față de anul precedent. Pe regiuni, municipiul Chișinău concentrează 32,5% din totalul ocupării, urmat de nord (28,8%), centru (23,8%) și sud (14,8%).

În ceea ce privește forma de proprietate, 31,0% din persoanele ocupate lucrează în sectorul public, iar 69,0% în sectorul privat sau în alte forme. Salariații reprezintă 81,1% din totalul populației ocupate, fiind urmați de lucrătorii pe cont propriu (14,6%) și lucrătorii familiali neremunerați (4,1%). Dintre salariați, 88,7% au contracte pe durată nedeterminată.

Munca nedeclarată persistă, dar este în scădere. În rândul salariaților, 5,8% lucrează în baza unor înțelegeri verbale, fără contract individual, față de 7,1% în 2023. Fenomenul este mai des întâlnit la bărbați (7,6%) decât la femei (4,2%), și predomină în agricultură (56,3%), construcții (17,9%) și comerț (6,4%).

În sectorul informal activează 14,8% din totalul persoanelor ocupate, în scădere față de 16,2% în anul precedent. În agricultură, ocuparea informală este de 64,4%, iar în sectorul neagricol – 10,9%, cu un vârf de 63,3% în construcții. Din totalul persoanelor ocupate informal, aproape un sfert sunt salariați.

Salariul „în plic” continuă să existe: 6,0% dintre salariați au lucrat informal și au fost remunerați astfel. Cele mai mari ponderi sunt în agricultură (56,2%), construcții (18,3%) și comerț (6,5%).

Subocuparea afectează 23,4 mii de persoane, adică 2,7% din totalul celor ocupați, în scădere față de 3,3% în 2023. În același timp, 11,9% din populația ocupată își doresc să-și schimbe locul de muncă, principalele motive fiind veniturile nesatisfăcătoare.

Numărul șomerilor, conform definiției Biroului Internațional al Muncii, este estimat la 35,2 mii persoane, în scădere față de 42,6 mii în anul precedent. Ponderea șomerilor este mai mare în rândul femeilor (52,8%) și în mediul urban (51,7%). Rata șomajului la nivel național este de 4,0%, mai scăzută la bărbați (3,8%) și în rural (3,8%), comparativ cu femeile și mediul urban (ambele 4,1%).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
17 Sept. 2026, 06:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
17 Sept. 2026, 06:54 // Slider //  Ursu Ana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial de schimb valutar pentru astăzi, 17 septembrie. 

Un euro are valoarea de 20 de lei ș4324 de bani. 

Leul românesc valorează 3 lei și 82 de bani. 

Rubla rusească este cotată la 20 de bani, iar hrivna ucraineană – 39 de bani.