Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Reacția Chișinăului, după ce Beleakov a cerut post de pacificatori în dreapta Nistrului: Declarație vădit provocatoare

19 Apr. 2024, 13:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
19 Apr. 2024, 13:48 // Actualitate //  Victoria Laur

Solicitarea lui Oleg Beleakov, reprezentantul Tiraspolului în Comisia Unificată de Control (CUC), privind instalarea unui post de pacificatori în dreapta Nistrului, este una provocatoare, susține Biroul de Reintegrare. Într-un mesaj transmis la solicitarea redacției Realitatea responsabilii au comunicat că vor își vor prezenta argumentele la următoarea ședință cu oficialii separatiști.

„Este o declarație vădit provocatoare și inadecvată, care nicidecum nu corespunde așteptărilor majorității locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului care își doresc circulație nestingherită și nu noi bariere artificiale, cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control va prezenta argumentele de resort la următoarea ședință a Comisiei”, se arată în declarație.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Joi, în publicațiile pro-ruse de la Chișinău apăruse declarația lui Beleakov, care cerea instalarea unui post comun de așa-numiți pacificatori ruși, moldoveni și transnistreni la Dubăsari. Potrivit lui, astfel va fi protejată centrala de la Dubăsari.

Solicitarea era justificată și prin prisma problemelor de securitate regională, care ar putea afecta Moldova, Transnistria și Ucraina. Beleakov mai afirma că pacificatorii nu vor permite accesul persoanelor neautorizate pe teritoriul centralei de la Dubăsari.

VIDEO Un nou gest de sfidare din partea Tiraspolului: Separatiștii vor misiune de „pacificatori” în dreapta Nistrului

 

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 16:59 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova a cumpărat primele două milioane de metri cubi de gaze de pe piața ucraineană, la un preț mai mic decât cel de pe piața europeană de referință. În același timp, Energocom a vândut o cantitate egală de gaze contractate anterior, la un preț mai mare. Potrivit premierului Vasile Tofan, tranzacția a permis companiei să obțină un câștig, iar autoritățile vor să cumpere în continuare gaze din Ucraina, dacă vor găsi volume mai mari la prețuri avantajoase.

Tofan a declarat joi, 29 octombrie, că Energocom a reușit într-un timp scurt să obțină acces la bursa de gaze din Ucraina și să testeze acest mecanism de achiziție. El a explicat că, deși volumul cumpărat este mic, tranzacția a arătat că Republica Moldova poate procura gaze mai ieftine din țara vecină și poate vinde la un preț mai mare o cantitate egală din gazele contractate anterior.

 

„Sunt volume mici, ține de două milioane de metri cubi, dar am vrut să testăm mecanismul. […] Mecanismul a lucrat, am câștigat bani”, a spus premierul.

 

Premierul a menționat că Energocom a contractat deja aproximativ 90% din necesarul de gaze pentru această iarnă. Acum, compania negociază pentru a găsi cantități mai mari pe piața ucraineană, la prețuri mai mici. Dacă va reuși să cumpere gaze în condiții mai bune, acest lucru ar putea contribui la reducerea tarifului pentru consumatori, spune oficialul.

Ucraina a produs aproape 17 miliarde de metri cubi de gaze în 2025. Recent, autoritățile ucrainene au permis reluarea controlată a exporturilor de gaze de către producătorii privați. În perioada 1 martie–30 noiembrie, aceștia pot exporta până la 15% din volumul de gaze livrat în sistemul de transport în luna precedentă.

Amintim că, de la 1 octombrie, consumatorii casnici din Republica Moldova plătesc 26,14 lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA inclus, față de 20,30 lei anterior. Majorarea este de 5,84 lei pentru fiecare metru cub, adică aproape 29%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!