Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Record mondial: un scoţian a înotat în apele pline cu rechini dintre insulele Noii Zeelande

22 Mart. 2023, 08:10
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
22 Mart. 2023, 08:10 // În Lume //  Redacția Realitatea

Un scoţian a stabilit un record mondial pentru cea mai rapidă traversare înot a Strâmtorii Cook prin apele pline cu rechini dintre Insulele de Nord şi Sud ale Noii Zeelande, potrivit BBC.

Andy Donaldson, în vârstă de 31 de ani, a înotat noaptea pentru a parcurge cei 23 de kilometri în 4 ore şi 33 de minute. El a aşteptat mai bine de trei săptămâni pentru a avea condiţiile potrivite înainte de a porni de la Wellington, în partea de jos a Insulei de Nord a Noii Zeelande. El a bătut recordul anterior, care a rezistat timp de 15 ani, cu doar patru minute. Înotătorul nu a avut voie să poarte costum de neopren şi a avut doar cască şi ochelari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Zona traversată de scoţian este cunoscut pentru numărul mare de rechini albi şi pentru mareele puternice. Aceasta a fost a treia etapă din cele şapte care compun provocarea Oceans Seven. Bărbatul a doborât deja recordul britanic pentru traversarea înot a Canalului Mânecii şi a devenit primul scoţian care a înotat din Irlanda până în Scoţia. Andy îşi propune să parcurgă toate cele şapte etape ale provocării în decurs de un an, un lucru care nu a mai fost realizat până acum. Următoarea probă va avea loc în aprilie, în Canalul Molokai din Hawaii.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:42 // Slider //  Realitatea.md

Premierul Vasile Tofan nu exclude că țara noastră va introduce regim de vize pentru mai multe state, inclusiv Federația Rusă, Belarus, China, în contextul aderării la UE. Cel puțin asta a lăsat să se înțeleg șeful Guvernului, în cadrul emisiunii ”Cutia neagră” de la TV8.

JURNALIST: Toate țările candidate trebuie să-și alinieze politica vizelor la cea din țările UE, iar asta înseamnă că Republica Moldova, dacă vrea să continui parcursul european, foarte curând va trebui să impună regim de vize pentru Federația Rusă și nu doar, și pentru Belarus și pentru alte state, inclusiv pentru chinezi.

TOFAN: Noi vrem să continuăm parcursul european.

JURNALIST: Și când am putea introduce vize pentru ruși, belaruși, chinezi?

TOFAN: Nu sunt gata să dau o dată. Dacă normele UE o impun, eu cred că trebuie să luăm deciziile care ne permit să avansăm în procesul de integrare europeană.

 

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un stat candidat al Uniunii Europene trebuie să își alinieze complet politica de vize cu cea a UE ca parte a procesului de aderare și a preluării acquis-ului comunitar. Acest lucru înseamnă că statul candidat este obligat să impună vize cetățenilor din țările terțe pentru care UE solicită viză, chiar dacă anterior beneficiau de un regim liberalizat. Republica Moldova nu este încă pe deplin aliniată și va trebui să introducă vize pentru 11 state, printre care Rusia, Belarus, Turcia și Qatar, China.

Alte state din regiune, precum Muntenegru, au adoptat deja măsuri similare, impunând vize pentru țări precum Rusia, China sau Turcia pentru a îndeplini standardele europene.