Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Basarabenii din Suceava (și nu doar), invitați la un festival care le promovează obiceiurile. Când va avea loc?

22 Mart. 2023, 08:15
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
22 Mart. 2023, 08:15 // Life //  Victoria Laur

Festivalul „Basarabia” va fi organizat de Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB). Evenimentul se va desfășura în perioada 27-31 martie 2023.

Festivalul „Basarabia” se va desfășura pe parcursul a cinci zile. Vor fi organizate evenimente menite să promoveze cultura, tradițiile și obiceiurile basarabenilor.

Programul festivalului:

  • 27 martie – Quiz cu întrebări de cultură generală despre Basarabia;
  • 28 martie – Dezbateri având ca temă „Viitorul Republicii Moldova în context european”;
  • 29 martie – Seara de film, fiind ecranizat filmul „Afacerea Est” produs de Iuliana Tarnovetchi;
  • 30 martie – Concert avându-l drept invitat pe interpretul Satoshi, care este cunoscut pentru muzica sa inovatoare și tehnică trap și chopper rap. Una din ultimele piese ale sale a strâns peste un milion de vizualizări pe YouTube. Concertul va avea loc la Restaurantul Vivendi, începând cu orele 21:30;
  • 31 martie – Seară de chitară, cu interpretarea cântecelor specifice culturii basarabene.

„Prin intermediul acestui festival GIRB își propune să unească basarabenii din orașul Suceava, dar și să prezinte unicitatea și frumusețea culturii basarabene. De asemenea, ne propunem și celebrarea Unirii Basarabiei cu Românirea, care a avut loc la 27 martie 1918”, transmit organizatorii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia este o organizație civică și social-culturală care are drept obiective strategice apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi (persoane provenite din Basarabia, care, prin originea și atitudinea asumată fac parte din națiunea română) în conformitate cu legislația națională și internațională, precum și participarea activă în procesul instructiv-educativ și în cel al integrării socio-profesionale a românilor basarabeni care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, Republicii Moldova sau al altor state.

„Proiectul România are prioritate în comunicare – ediția 2.0 – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!