Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Relațiile economice Moldova – UE! Exporturile pe piața comunitară s-au dublat și au ajuns la 2,5 miliarde dolari

02 Mai 2023, 09:00
 // Categoria: Summit 2023 // Autor:  Realitatea.md
02 Mai 2023, 09:00 // Summit 2023 //  Realitatea.md

Relațiile comerciale UE-Moldova sunt determinate de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) instituită în 2014 în cadrul Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. DCFTA a intrat în vigoare deplină în anul 2016 și a impulsionat exporturile totale ale Republicii Moldova în UE, compensând în întregime pierderile din scăderea exporturilor către CSI.

Din anul 2016 livrările de produse pe piața comunitară s-au majorat de două ori și au ajuns la aproape 2,5 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2022.

Vânzările în UE au început să crească după aplicarea Acordului de Liber schimb, când Uniunea a acordat cote de export pentru anumite produse țării noastre. Acest lucru a contribuit la reorientarea către vest a exportatorilor moldoveni, în condițiile în care cea mai mare parte a companiilor moldovenești erau dependente de piața rusă – 30% dintre produsele moldovenești erau livrate în Federația Rusă.

Ultimele date ale Biroului Național de Statistică relevă că livrările de produse destinate țărilor Uniunii Europene, în ianuarie-februarie 2023, au totalizat 429,3 milioane dolari SUA (cu 3,5% mai mult, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2022), deținând o pondere de 62,4% în total exporturi.

Totuși, exportatorii moldoveni rămân vulnerabili de un număr de piețe limitat. O altă problemă este valoarea scăzută a produselor urmare a investițiilor mici în liniile de producție. Or, majoritatea se concentrează pe exportul de produse primare. De exemplu, potrivit datelor Balanței de Plăți a BNM, mai puțin de jumătate (44%) din produsele exportate în UE sunt cele procesate. Este vorba de uleiul vegetal, zahărul, conservele din fructe și legume, băuturile, produsele de cofetărie și patiserie. De asemenea, 12,3% din exportul total de bunuri al Republicii Moldova înregistrat în anul 2022 au constituit reexporturile.

Ultimele datele ale Delegației UE la Chișinău relevă că potențialul de export, la capitolul fructe, este nevalorificat. Merele moldovenești sunt cele mai nevalorificate fructe pentru export în UE, cu un potențial nerealizat de 42,1 milioane de dolari. Or, Germania este țara cu cea mai mare potențială cerere de fructe moldovenești, unde ar putea fi exportate produse în valoare de 35 milioane de dolari.

Dintre toate fructele crescute în Republica Moldova, în UE se mai caută în special: struguri de 27,1 milioane de dolari, prune proaspete de 11,2 milioane de dolari și prunele uscate de 6,9 milioane de dolari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Una dintre soluții pentru companiile moldovenești este implementarea programelor de suport tehnic și financiar pentru a le ajuta la creșterea capacităților de producție, stimularea investițiilor în fabricarea produselor cu valoare adăugată înaltă, promovarea identității de brand a produselor locale și extinderea contactelor producătorilor moldoveni cu potențialii parteneri din țările UE.

TOP-ul produselor moldovenești, vândute în UE

Delegația Uniunii Europene la Chișinău a publicat un top al produselor moldovenești, care sunt exportate în țările UE. Pe primul loc sunt mașini electrice și echipamente electrice cu un indicator de 510,4 milioane dolari.

În 2022, Republica Moldova a exportat în România mărfuri în valoare de peste 1,24 miliarde dolari, cu 48,9% mai mult decât în anul precedent. Următorii în clasamentul celor mai mari consumatori de produse moldovenești din UE sunt Italia și Germania, unde anul trecut au fost exportate bunuri moldovenești în valoare de 331,3 milioane dolari (+38%) și, respectiv, 230,8 milioane dolari (-6%).

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 19:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2026, 19:09 // Slider //  Realitatea.md

Guvernul Franței a luat în calcul blocarea rețelelor sociale în timpul protestelor care au avut loc sâmbăta trecută, potrivit Antena3 cu referire la Politico. În acest sens, autoritățile de la Paris au purtat discuții cu operatorii de telecomunicații pentru a identifica modalități de restricționare a accesului la platformele de socializare.

În săptămâna premergătoare datei de 24 octombrie, Ministerul de Interne francez a luat legătura cu operatorii de telecomunicații pentru a explora modalități de a restricționa accesul la rețelele sociale, chiar și la internetul mobil, în anumite zone, cu scopul de a împiedica coordonarea celor care provocau tulburări.

Demersul a culminat cu o solicitare directă a prim-ministrului Sébastien Lecornu către operatorii francezi de telecomunicații, prin care le cerea să fie pregătiți să blocheze accesul la TikTok, Instagram, Snapchat și X. Această cerere apare într-o scrisoare dezvăluită de publicația digitală franceză Blast, care a relatat prima despre solicitarea guvernului.

Oficiali din cabinetul lui Lecornu, din Ministerul Tehnologiei și din Ministerul de Interne nu au negat această măsură și nici existența scrisorii.

Ce a vrut guvernul francez să blocheze

Guvernul se temea că scenele de violență din 17 octombrie s-ar putea repeta sau amplifica în weekendul următor, o îngrijorare care nu s-a adeverit, întrucât pe 24 octombrie s-au înregistrat mult mai puține incidente.

„Ceea ce urmăreau, în primul rând, era blocarea canalelor de comunicare prin care bandele se pot întâlni și organiza”, a declarat un angajat al unui furnizor de servicii de telecomunicații, care a solicitat anonimatul pentru a putea vorbi liber.

O astfel de măsură ar fi împiedicat, însă, și comunicarea protestatarilor pașnici. Potrivit surselor citate, blocarea accesului la rețelele de socializare într-o zonă delimitată, cum ar fi un anumit cartier, nu este posibilă din punct de vedere tehnic, în timp ce întreruperea accesului la internetul mobil ar cauza perturbări majore în cazul altor servicii esențiale, precum plățile mobile, sistemele de supraveghere și comunicațiile de urgență.

Guvernul a luat în considerare și o soluție mai puțin radicală, care ar dezactiva funcțiile de afișare a geolocalizării „pentru a preveni, de exemplu, adunările unor persoane care nu se cunosc între ele”, potrivit oficialului din cadrul cabinetului prim-ministrului.

În Parlament sunt discutate și alte limitări privind accesul la rețelele de socializare, în cadrul dezbaterilor pe marginea așa-numitului proiect de lege „cine strică, plătește” („who breaks pays”); acesta ar impune răspunderea financiară a persoanelor care au participat „în mod conștient” la revolte – indiferent dacă acestea au provocat sau nu, în mod direct, distrugeri de bunuri.

Același proiect de lege ar obliga platformele să elimine, în termen de 24 de ore, conținutul care incită la agresiuni fizice sau sexuale, furturi, distrugeri sau deteriorări de bunuri, „atunci când un astfel de conținut este de natură să provoace o perturbare gravă a ordinii publice”, și, în termen de o oră, conținutul care îndeamnă la insurecție.

De asemenea, alți parlamentari propun măsuri care variază de la monitorizarea celor care provoacă tulburări, prin intermediul supravegherii video bazate pe algoritmi, până la sancționarea platformelor de comerț online care nu reușesc să prevină vânzarea de bunuri furate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova