Agenția Națională Transport Auto informează operatorii de transport rutier că, în rezultatul negocierilor purtate cu autoritățile Republicii Armenia a fost obținut un contingent suplimentar de 40 autorizații pentru efectuarea transportului de mărfuri în/din țări terțe.
Autorizațiile acordate de către Ministerul Administrării Teritoriale și Infrastructurii al Republicii Armenia sunt valabile până la 31 ianuarie 2024.
„Transportul de mărfuri în regim bilateral și tranzit pe teritoriul Armeniei este liberalizat, conform prevederilor Protocolului întocmit la Chișinău, la data de 13 mai 2015, cu privire la modificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Armenia privind traficul auto internațional, semnat la 30 octombrie 1996”, spune ANTA.

