Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Restricții de circulație în Capitală. Șoferii sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor polițiștilor

19 Iul. 2024, 16:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Iul. 2024, 16:44 // Societate //  Realitatea.md

În atenția locuitorilor și oaspeților Capitalei! Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada 22 iulie-30 august 2024 va fi suspendat parțial traficul rutier pe bulevardul Decebal, pe prima bandă, tronsonul cuprins între strada Nicolae Titulescu și bulevardul Dacia, sensul de deplasare în direcția strada Nicolae Titulescu (partea impară).

Municipalitatea precizează că măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație a trotuarelor din bulevardul Decebal.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 12:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 12:25 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 2.800 de alegători au participat la vot până la ora 12:00 în cele șapte localități din Republica Moldova unde astăzi se desfășoară alegeri locale noi și un referendum local. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), prezența la urne este de peste 15%.

Conform datelor actualizate, la alegerile locale noi au votat 2.559 de persoane, ceea ce reprezintă 15,69% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale de bază.

La referendumul local din satul Delacău, raionul Anenii Noi, și-au exercitat dreptul la vot 291 de alegători, adică 16,88% din totalul celor înscriși în liste.

Cea mai mare prezență la vot, de aproximativ 27%, a fost înregistrată în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia.

Potrivit CEC, procesul electoral se desfășoară fără incidente. Cele 12 secții de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Prezența la vot poate fi urmărită în timp real pe platforma CEC.

Amintim că astăzi sunt aleși primari în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia și satul Chirsova din UTA Găgăuzia.

În satul Tomai din UTA Găgăuzia se alege o nouă componență a consiliului local, iar în satul Delacău, raionul Anenii Noi, are loc un referendum privind exploatarea resurselor minerale utile din intravilanul localității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!