Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Reţeaua X (ex-Twitter) îl va despăgubi pe Donald Trump pentru suspendarea contului său în 2021

13 Feb. 2025, 07:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
13 Feb. 2025, 07:15 // În Lume //  Redacția Realitatea

Reţeaua de socializare X (fostă Twitter) a lui Elon Musk a ajuns la un acord cu preşedintele american Donald Trump, pe care îl va despăgubi cu zece milioane de dolari pentru suspendarea contului său în 2021, informează The Wall Street Journal.

Twitter a îngheţat contul miliardarului republican la câteva ore după atacul asupra Capitoliului din Washington, la 6 ianuarie, pe motiv că Donald Trump a incitat manifestanţii la acţiune. Suspendarea a durat aproape doi ani, înainte ca Elon Musk, care devenise acţionar majoritar la Twitter, să o ridice în noiembrie 2022.

Donald Trump a acţionat Twitter în instanţă, împreună cu directorul său general de la acea vreme, Jack Dorsey, care între timp a părăsit grupul. Fără succes în primă instanţă, el a făcut apel în 2022.

În timpul ultimei campanii prezidenţiale, Elon Musk a devenit foarte apropiat de candidatul republican, dedicând 277 de milioane de dolari din averea sa personală pentru a-l susţine pe fostul dezvoltator imobiliar. Potrivit The Wall Street Journal, avocaţii lui Trump s-au gândit iniţial să renunţe la proces fără nicio consideraţie, înainte de a decide în cele din urmă să ajungă la o înţelegere extrajudiciară cu X.

Într-o decizie pronunţată, o curte federală de apel admisese cererea avocaţilor lui Donald Trump de a pune capăt acţiunii în justiţie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La sfârşitul lunii ianuarie, Meta a acceptat, de asemenea, să îl despăgubească pe preşedintele american cu suma de 25 de milioane de dolari pentru suspendarea contului său pe reţeaua socială Facebook în 2021.

Începând de anul trecut, majoritatea marilor grupuri tehnologice au încercat să îşi îmbunătăţească relaţiile cu Donald Trump, care a invitat mai mulţi şefi din industrie la ceremonia sa de învestire din ianuarie.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 10:18
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 10:18 // Sport //  Realitatea.md

Naționala Moldovei de fotbal a obținut prima victorie după aproape doi ani, după ce s-a impus cu 2-1 în deplasare în fața Kazahstanului, în cel de-al treilea meci din Liga Națiunilor. Precedentul succes al „tricolorilor” data din noiembrie 2024, transmite IPN.

Moldova a deschis scorul în prelungirile primei reprize, prin Nicky Cleșcenco, în minutul 45+1, după o primă parte în care „tricolorii” au avut mai multe ocazii. Petru Popescu a majorat avantajul în minutul 50, iar Nuraly Alip a redus din diferență pentru gazde în minutul 64.

Kazahstanul a continuat să caute golul egalizator și a avut câteva ocazii, însă Moldova și-a păstrat avantajul până la final și a obținut victoria cu 2-1.

În actuala ediție a competiției, Moldova a fost învinsă de Slovacia în primul meci, după care a remizat cu Insulele Feroe. În urma victoriei cu Kazahstan, „tricolorii” au acumulat patru puncte și ocupă locul doi în grupa C3. Slovacia conduce clasamentul cu șapte puncte, urmată de Moldova, cu patru puncte, Insulele Feroe, cu trei, și Kazahstan, cu un punct. În celălalt meci al etapei, Insulele Feroe și Slovacia au remizat, scor 1-1.

Următorul meci al Moldovei este programat pentru 6 octombrie, pe stadionul Zimbru din Chișinău, împotriva Slovaciei.