Aproximativ 244 de milioane de cetățeni americani au fost chemați la urne, marți, 5 noiembrie, pentru a-și alege noul președinte într-o cursă care se anunța a fi foarte strânsă. Secțiile de votare s-au închis deja în partea continentală a SUA, iar primele rezultate sunt favorabile pentru Donald Trump.
Donald Trump câștigă primul stat cheie – N. Carolina și pare a se îndrepta către o victorie și în Georgia. Conduce deocamdată, dar la o marjă mică, în toate statele cheie.
Reuters și AP News proiectează că Donald Trump a câștigat N. Carolina, cu 51% din voturi. El conduce în toate cele cinci (din șase) state cheie unde numărătoarea a început. În Georgia, unde s-au numărat deja 95% din voturi, Trump își păstrează un avantaj minimal, dar dacă va câștiga și acest stat, Harris va fi nevoită să câștige toate celelalte patru state.
După numărarea a 100 de milioane de voturi, la nivel național, Donald Trump conduce cu 53%. Aparent, Harris are scoruri ceva mai mici decât cele obținute de Joe Biden în 2020, în marile centre universitare de pe Coasta de Est. Trump conduce în numărătoarea parțială în șase din cele șapte state cheie (în Nevada tocmai s-a încheiat votarea) și a câștigat deja în Iowa, care părea că poate oferi o surpriză, dar nu a făcut-o.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Tradițional, republicanii câștigă în zonele rurale cu secții de votare mai mici, care sunt centralizate mai repede decât marile orașe.
În Georgia, unde s-au numărat deja peste 90% din voturi, Trump are un avantaj mic, de 51%-49%. În 2020, Georgia a fost câștigat de Joe Biden la o diferență de doar 13 mii de voturi. Același avantaj minim îl are și în N. Carolina, unde s-au numărat 80% din voturi, dar și în Pennsylvania (60% din voturi).
Virginia, care NU era considerat stat-surpriză, fiind dat ca sigur pentru Harris, aceasta conduce, la o diferență foarte mică, de un procent.