Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Robu merge în Parlament ca la Procuratură. A fost și azi în vizită la deputați cu obligațiuni de serviciu

29 Iun. 2022, 17:23
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
29 Iun. 2022, 17:23 // Politica //  Realitatea.md

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a prezentat astăzi, 29 iunie membrilor Comisiei juridice, numiri și imunități au audiat raportul de activitate a Procuraturii Generale în anul 2021.

Potrivit raportului, anul trecut au fost înregistrate 27 159 de infracțiuni, cu 817 mai multe decât în 2020. Totodată, anul trecut, fiecare a cincea infracțiune a fost din categoria celor excepțional de grave, deosebit de grave și grave.

Datele statistice relevă însă o tendință de descreștere a infracțiunilor violente, precum omoruri, vătămări intenționate grave ale integrității corporale sau violuri.

În perioada de referință, procurorii au exercitat urmărirea penală în 3 376 de cauze penale, prioritare fiind infracțiunile de viol sau omor, corupere, luare de mită sau trafic de influență. În cazul a 953 dintre ele, a fost terminată urmărirea penală.

Dumitru Robu s-a referit și la obiectivele instituției pentru anul curent. Printre acestea figurează combaterea corupției la nivel înalt și a criminalității organizate, asigurarea supremației legii și a respectării drepturilor omului, dezvoltarea capacităților funcționale ale Procuraturii Generale sau asigurarea transparenței în activitate.

Tot în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități Reprezentanții Autorității Naționale (ANI) au prezentat raportul de activitate pentru anul trecut, urmând a fi dezbătut în plenul Legislativului.

În anul 2021, ANI și-a concentrat activitatea pe creșterea numărului de controale, modificarea cadrului legislativ pentru a eficientiza munca inspectorilor de integritate, dar și dezvoltarea unui sistem informațional și a unui mecanism de prevenire a conflictelor de interese în achizițiile publice.

Pe parcursul anului trecut, Autoritatea Națională de Integritate a examinat 1 341 de petiții privind incidente de integritate, 4 488 de declarații de avere și interese personale, 267 de declarații privind conflicte de interese reale, 547 de solicitări de certificate de integritate și 127 de sesizări din oficiu, depuse de președintele ANI și inspectori.

Precizăm că, în ultimele luni, Dumitru Robu a vizita des Parlamentul, în contextul solicitării ridicării imunității unor deputați din opoziție.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!