Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

România explică pe înțelesul tuturor: Faptul că RM este în zona verde nu ne scapă de carantină. Care sunt EXCEPȚIILE

19 Mai 2021, 10:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Mai 2021, 10:07 // Actualitate //  Realitatea.md
Republica Moldova a fost inclusă, recent, de către România, în „zona verde” a statelor cu risc epidemiologic. În acest context, statul român face câteva precizări cu privire la intrarea în România, tranzitul și excepția de la măsura carantinei. De menționat că, începând cu data de 13 mai 2021, România a prelungit cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării.

Cetățenii români care se află pe teritoriul Republicii Moldova (inclusiv persoanele cu dublă sau multiplă cetățenie, din care una română):

Se permite intrarea în România, cu exceptare de la carantină. Pentru a fi exceptați de la măsura carantinei, trebuie să nu vă fi aflat, în ultimele 14 zile, într-una sau mai multe zone / țări din „zona galbenă” sau „zona roșie”.

Cetățenii străini care se află pe teritoriul Republicii Moldova. Încadrarea Republicii Moldova ca „zonă verde” nu modifică condițiile de intrare în România:

Se permite intrarea în România doar dacă vă încadrați în excepțiile prevăzute de legislația în vigoare (HG nr.531 din 10.05.2021).
Pentru a fi exceptați de la măsura carantinei, trebuie să nu vă fi aflat, în ultimele 14 zile, într-una sau mai multe zone / țări din „zona galbenă” sau „zona roșie”.

Tranzitul:

Toate persoanele care tranzitează România și nu prezintă simptomatologie specifică infecției cu noul coronavirus, indiferent de țara de proveniență sau destinație, sunt exceptate de la măsura carantinei.

Pentru a fi permisă tranzitarea României, persoanele trebuie să probeze faptul că scopul călătoriei este unul justificat și esențial, respectiv că li se va permite continuarea călătoriei în celelalte state de tranzit, dacă este cazul, respectiv că li se va permite intrarea în țara de destinație. Dovada scopului călătoriei se poate face în baza unui drept de ședere, dacă sunt impuse astfel de limitări de către statele de tranzit/ destinație (viză, permis de ședere, carte de rezidență etc.).

Tranzitul trebuie să fi realizat neîntrerupt, în maxim 24 de ore, utilizând coridoarele umanitare special create în acest sens (informații concrete vor fi oferite de către Poliția de Frontieră).

Excepția de la măsura carantinei:

Pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din țări din „zona galbenă” sau „zona roșie”, se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat pentru o perioadă de 14 zile.

Persoanele care sosesc din „zona galbenă” sau „zona roșie” pot ieși din carantină după a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.

Dacă în ultimele 14 zile v-ați aflat pe teritoriul uneia sau mai multor țări din „zona galbenă” sau „zona roșie”, puteți fi exceptați, și în acest caz, de la măsura carantinei, cu condiția să vă încadrați în excepțiile prevăzute de legislație (Hotărârea CNSU nr. 28 din 14.05.2021).

Dacă sosiți din „zona galbenă”, pe lângă excepțiile legate de scopul călătoriei, puteți fi exceptați și în baza următoarelor prevederi:
o persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză pentru tipurile de vaccin care se administrează în două doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile până la intrarea în România.

Dacă sosiți din „zona roșie”, pe lângă excepțiile legate de scopul călătoriei, puteți fi exceptați și în baza următoarei prevederi:
o persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză pentru tipurile de vaccin care se administrează în două doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile până la intrarea în România.

Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/ tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă), preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative. Analiza acestor situații este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, iar cazurile considerate ca justificate pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de Sănătate Publică. În decizia de suspendare se va menționa, în mod obligatoriu, intervalul de timp pentru care aceasta se aplică și măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2.

Pentru mai multe detalii cu privire la intrarea în România și excepții de la carantină și clasificarea țărilor pe zone, consultați:

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!