Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

România își propune să devină prima țară riverană Mării Negre care să aibă o legislație eoliană offshore

31 Oct. 2023, 16:49
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
31 Oct. 2023, 16:49 // Economie //  Elena Putregai

România îşi propune să devină prima ţară riverană Mării Negre care să aibă o legislaţie în sectorul eolian offshore, a declarat preşedintele ANRE a țării vecine, George-Sergiu Niculescu. Acesta susţine că până la finalul anului proiectul de lege ar putea fi supus adoptării Parlamentului, pentru a crea cadrul legal necesar dezvoltării investiţiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră, scrie Adevărul.ro.

Potrivit unui comunicat al ANRE, remis marţi AGERPRES, o delegaţie oficială a ANRE, condusă de George-Sergiu Niculescu, a efectuat o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii în perioada 24-26 octombrie 2023. Invitaţia a venit din partea Departamentului de Interne al SUA (DOI), prin Programul de Asistenţă Tehnică Internaţională, şi reprezintă continuarea dialogului început în cadrul primei vizite de lucru din perioada 5-16 iulie 2023.

„Este prima dată când România a fost invitată să participe la Global Wind Offshore Regulators Forum, eveniment care a reunit state precum Australia, Canada, UK, Irlanda, Italia, SUA, Danemarca şi care a creat cadrul optim pentru ţara noastră să beneficieze de un schimb de informaţii privind actualizările de reglementare în domeniul energiei”, se spune în comunicat.

Au fost prezentate cele mai recente evoluţii şi potenţialele provocări din sectorul eolian offshore din perspectiva reglementării, în condiţiile în care SUA susţine eforturile României de a construi o fundaţie solidă în zona energiei regenerabile, în special a energiei eoliene offshore.

„România îşi propune să devină prima ţară riverană Mării Negre care să aibă o legislaţie offshore wind. Ţara noastră este un partener care are toate şansele şi îndeplineşte toate condiţiile să devină unul dintre cei mai importanţi şi predictibili actori pe piaţa de energie şi un model regional de dezvoltare”, a declarat reprezentantul României la acest forum, George Niculescu.

Oficialul ANRE a evidenţiat faptul că, până la finalul anului, România şi-a propus să supună adoptării Parlamentului proiectul de Lege privind exploatarea energiei eoliene offshore, pentru a crea cadrul legal pentru dezvoltarea investiţiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră.

„Potenţialul nostru eolian la Marea Neagră este unul uriaş, pe care ţara noastră nu trebuie să îl rateze şi avem toate şansele să transformăm avantajele şi oportunităţile într-un real succes. Evident, pentru a atinge aceste ţinte avem nevoie de predictibilitate şi stabilitate, aceste lucruri sunt necesare dacă vrem să facem paşi concreţi în direcţia corectă”, a adăugat el.

În cadrul forumului, preşedintele ANRE a purtat discuţii şi cu Liz Klein, directorul Biroului de gestionare a energiei oceanice. În anul 2022, mai multe structuri federale americane printre care BOEM (Bureau of Ocean Energy Management) din cadrul Department of Interior, BSEE (Bureau of Safety and Environmental Enforcement) şi CLDP (Commercial Law Development Program) au început colaborarea activă cu omologii lor din România şi au oferit perspectiva şi expertiza lor privind dezvoltarea reglementărilor pentru sectorul eolian offshore şi procesul de acordare a licenţelor.

În partea a doua a vizitei în SUA, George Niculescu a avut şi o serie de întâlniri bilaterale. Discuţiile cu Geoff Pyatt, adjunctul secretarului de stat pentru resurse energetice, s-au referit la provocările regionale în context geopolitic şi stadiul proiectului offshore wind.

De asemenea, au avut loc discuţii la Comisia Federală de Reglementare a Energiei din SUA, cu comisarul James Danly, urmate de o întrevedere la sediul Departamentului pentru Energie cu Kathryne Huff, secretar adjunct al Biroului pentru Energie Nucleară. Alături de George Niculescu, au fost prezenţi şi Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, şi Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei. Temele abordate au vizat extinderea capacităţii nucleare în regiunea noastră, stadiul implementării proiectului Unităţilor CANDU 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, precum şi proiectul reactoarelor nucleare mici (SMR).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 07:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
11 Nov. 2026, 07:16 // Slider //  Ursu Ana

Ucraina nu este pregătită să cedeze Rusiei teritoriile din Donbas pe care trupele ruse nu au reușit să le ocupe, în schimbul unui acord de pace. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă susținute în timpul vizitei sale în Danemarca, scrie Unian.

Liderul de la Kiev a afirmat că presiunile asupra Ucrainei pentru a renunța la Donbas reprezintă o modalitate simplă de a obține un acord cu Rusia, însă autoritățile ucrainene nu sunt dispuse să accepte o asemenea înțelegere, deoarece nu au încredere în Vladimir Putin.

Zelenski a subliniat că orice eventual acord trebuie să fie însoțit de garanții de securitate concrete. El speră că Statele Unite și Europa vor identifica o altă modalitate de a avansa negocierile, fără a pune presiune asupra Kievului pentru cedarea teritoriilor.

Președintele ucrainean a declarat că țara sa are nevoie în continuare de sprijinul Washingtonului, în special în domeniul securității și al apărării antiaeriene. Potrivit lui, cele mai solide garanții de securitate pentru perioada postbelică pot veni din partea Statelor Unite și a Europei, iar pentru aceasta este nevoie de unitate.

Zelenski a menționat că, în prezent, Ucraina își consolidează apărarea antiaeriană cu ajutorul finanțării europene,  care permite achiziționarea de echipamente americane. Totodată, Kievul are nevoie de mai multe sisteme și rachete interceptoare pentru a-și proteja teritoriul în timpul iernii.

Liderul ucrainean și-a exprimat speranța că reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu ar putea permite redirecționarea unei părți din livrările americane de echipamente antiaeriene către Ucraina, inclusiv interceptoare pentru sistemele Patriot.

Referindu-se la negocierile cu reprezentanții americani Jared Kushner și Steve Witkoff, Zelenski a spus că observă schimbări în declarațiile acestora și că este mulțumit de ceea ce aude. Totuși, el a reiterat că poziția Kievului privind teritoriile este fermă.

„Aceasta este țara poporului nostru. Nu este un bun imobiliar. Nu este o chestiune de pământ sau de kilometri pătrați. Vorbim despre probleme extrem de sensibile pentru oamenii care trăiesc acolo și ale căror vieți au fost distruse”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a avertizat că renunțarea la Donbas nu ar garanta încheierea definitivă a războiului. În opinia sa, după o eventuală pauză, Vladimir Putin ar putea relua agresiunea împotriva Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!