Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Romanian Real Estate FORUM – pentru prima dată la Chișinău

25 Feb. 2026, 10:25
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Feb. 2026, 10:25 // Actualitate //  Realitatea.md

Chișinău, 28 februarie 2026 – Romanian Real Estate FORUM, cel mai mare eveniment dedicat pieței imobiliare din România, ajunge pentru prima dată la Chișinău, aducând pe aceeași scenă dezvoltatori, arhitecți, experți imobiliari și brokeri de top, într-un format axat pe analiză de piață, dialog strategic și oportunități de investiții, completat de sesiuni interactive.

Temele abordate în cadrul Romanian Real Estate FORUM

În cadrul evenimentului vor fi analizate:

  • evoluția și perspectivele pieței imobiliare din România în 2026;
  • prezentarea celor mai noi proiecte aflate în faza de presale, din zona de nord a Bucureștiului;
  • etapele și logistica achiziției imobiliare în România, cu accent pe procesele notariale, aspectele juridice, modificările legislative, aplicarea Legii Nordis și regimul TVA;
  • metode noi de finanțare, soluții oferite de instituțiile financiare din Chișinău;
  • soluții complete de mobilare „la cheie” pentru apartamente.

Romanian Real Estate FORUM își propune să creeze o legătură solidă între piețele imobiliare din România și Republica Moldova, deschizând noi perspective de colaborare și investiții transfrontaliere.

Acces direct la nordul Bucureștiului, printr-un parteneriat strategic

Prin intermediul Proimobil și North Bucharest Investments, două companii aflate sub aceeași viziune strategică, investitorii beneficiază de acces direct la piața imobiliară din nordul Bucureștiului – cea mai dinamică și valoroasă zonă a Capitalei.

Abordarea integrată acoperă toate etapele investiției, de la consultanță imobiliară specializată și selecția riguroasă a proiectelor, până la soluții moderne de finanțare, adaptate atât investitorilor locali, cât și celor din Republica Moldova. Portofoliul actual depășește 70 de proiecte imobiliare cu potențial ridicat, atent poziționate în zone cu cerere constantă și perspective clare de apreciere.

Astăzi, cu un avans de pornire de aproximativ 15%, în funcție de tipul activului și strategia aleasă, investițiile pot genera randamente totale estimate între 12% și 20%, într-un cadru bine fundamentat și predictibil.

Detalii eveniment

Locație: Digital Park, Chișinău, str. Mihai Viteazul 15

Data: 28 februarie 2026

Ora: 10:00

Rezervări și informații: 060 222 394

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 20:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
10 Nov. 2026, 20:35 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova ar putea folosi inteligența artificială pentru a simplifica activitatea în mai multe domenii, inclusiv în sănătate și agricultură. Subiectul a fost discutat de premierul Vasile Tofan cu Michel Kerf, director regional pentru transformare digitală în cadrul Băncii Mondiale.

În cadrul întrevederii, premierul a declarat că Republica Moldova este interesată să folosească noile tehnologii pentru a reduce timpul necesar unor activități și pentru a face mai eficiente serviciile. Totodată, acesta a invitat partenerii de dezvoltare să vină cu propuneri concrete privind domeniile în care inteligența artificială ar putea fi aplicată.

Vasile Tofan a propus și ca Republica Moldova să devină un loc în care companiile și partenerii interesați să testeze idei și servicii noi, care ar putea fi extinse ulterior și în alte țări.

La rândul său, Michel Kerf a exprimat deschiderea Băncii Mondiale de a analiza sprijinirea unor proiecte pentru protecția sistemelor informatice. Acestea ar urma să ajute la identificarea punctelor slabe și la prevenirea atacurilor cibernetice.

Părțile au discutat și despre posibilitatea finanțării unor proiecte de digitalizare și de consolidare a securității cibernetice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!