Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Rusia se pregătește să testeze o rachetă cu propulsie nucleară, chiar înainte de întâlnirea Trump-Putin

14 Aug. 2025, 09:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Aug. 2025, 09:18 // Actualitate //  Realitatea.md

Rusia se pregătește să testeze noua rachetă de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik, de la poligonul Pankovo din arhipelagul arctic Novaia Zemlia, potrivit mai multor surse citate de South China Morning Post.

Potrivit antena3.ro, experți au analizat în ultimele zile imagini satelitare furnizate de compania Planet Labs, descoperind o activitate intensă în zonă: echipamente, nave de sprijin și aeronave. O sursă de securitate occidentală a confirmat pregătirile pentru un test al rachetei Burevestnik, cunoscută și sub numele de „Cernobîlul zburător”, care ar putea avea loc chiar în această săptămână, existând posibilitatea să umbrească summitul Trump–Putin din Alaska.

Specialiștii susțin că testul era planificat cu mult înainte de anunțul privind întâlnirea celor doi lideri. Totuși, Vladimir Putin ar fi putut amâna lansarea pentru a transmite un semnal de deschidere către încheierea războiului din Ucraina și către reluarea discuțiilor cu SUA pe tema controlului armelor. New START, ultimul tratat SUA–Rusia privind limitarea arsenalelor nucleare strategice, expiră la 5 februarie.

„Uneori poți amâna programul dintr-un motiv politic”, a declarat unul dintre experți.

Putin a descris racheta – denumită SSC-X-9 Skyfall de către NATO – drept „invincibilă” în fața sistemelor actuale și viitoare de apărare antirachetă. Arma ar avea o rază de acțiune aproape nelimitată, o traiectorie imprevizibilă și ar putea evita sistemele de apărare ale Statelor Unite.

Potrivit analiștilor, importanța proiectului a crescut după ce Donald Trump a anunțat, în ianuarie, dezvoltarea unui scut antirachetă denumit „Domul de aur”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!