Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Rusia și China au efectuat prima patrulă comună cu submarine în Pacific

29 Aug. 2025, 08:04
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2025, 08:04 // În Lume //  Realitatea.md

Rusia și China au desfășurat prima patrulă comună cu submarine, potrivit presei de stat. Operațiunea a început la începutul lunii august și a implicat submarine diesel-electrice. Submarinul rusesc Volhov a parcurs aproximativ 3.200 de kilometri de la baza sa din Vladivostok, a anunțat Flota Rusă din Pacific, citată de CNN.

Potrivit comunicatului, submarinele au patrulat în Marea Japoniei și Marea Chinei de Est. Deși Beijingul nu a confirmat oficial acțiunea, publicația de stat Global Times a relatat despre patrulă, invocând surse rusești.

„Prima patrulă comună de submarine indică un nivel ridicat de încredere strategică reciprocă între China și Rusia. Menținerea contactului între submarine necesită nu doar expertiză tehnică ridicată, ci și schimburi aprofundate”, a declarat Zhang Junshe, expert militar chinez, citat de antena3.ro.

Acesta a subliniat că „prin exerciții și patrule comune, marinele chineză și rusă își sporesc constant capacitățile de a proteja împreună securitatea și stabilitatea maritimă”.

Cooperarea militară dintre cele două țări s-a intensificat în ultimii ani. În 2021, o flotilă de 10 nave chineze și rusești a înconjurat insula principală a Japoniei, marcând prima patrulă navală comună în Pacificul de Vest. De atunci, astfel de misiuni au devenit anuale.

Agenția rusă TASS a relatat că scopul patrulelor este „consolidarea cooperării navale dintre cele două țări, asigurarea păcii și stabilității în regiunea Asia-Pacific, monitorizarea zonei maritime și protejarea facilităților economice maritime”.

Începând cu 2023, Beijingul și Moscova au desfășurat și patrule aeriene și maritime comune în largul coastelor Alaskăi. Potrivit Gărzii de Coastă a SUA, acestea au inclus patrularea în Marea Bering a patru nave chineze și două nave ale Gărzii de Frontieră ruse, în apropierea frontierei maritime SUA-Rusia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 10:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 10:48 // Slider //  Realitatea.md

America a votat pentru schimbare. Congresul de la Washington va fi dominat de democrați, în timp ce republicanii, partidul care l-a susținut pe Donald Trump, vor trece în opoziție. Președintele a recunoscut înfrângerea și are acum de ales între veto și compromis cu Partidul Democrat.

Dincolo de realitățile politice americane, alegerile de săptămâna trecută au schimbat și așteptările la nivel internațional. După doi ani de turbulențe provocate de Donald Trump, liderii politici ai lumii își leagă o parte dintre speranțe de noua configurație politică de la Washington.

  • Cum va evolua relația dintre Congresul american și președintele Donald Trump?
  • Ce impact va avea noul echilibru politic de la Washington asupra situației geopolitice internaționale?
  • Ce pârghii mai are la dispoziție Donald Trump pentru a-și păstra influența asupra politicii interne și externe a Statelor Unite?

La aceste întrebări și la multe altele vor răspunde invitații emisiunii „Consens Național”: analistul politic Nicolae Negru și Ruslan Șevcenco, doctor în istorie la Universitatea de Stat din Moldova.
La Realitatea TV.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!