Prima sesiune ordinară a Parlamentului din anul curent s-a încheiat. Ieri, în cadrul ședinței Legislativului, deputații au aprobat o hotărâre prin care au luat act activitatea desfășurată de parlamentarii din fosta Legislatură și alte două ședințe desfășurate de deputații din actuala componență a Parlamentului, legislatura a XI-a.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Mai exact este vorba de articolul 67 aliniat (1) din Constituție și articolul 37 aliniat (1) din Regulamentul Parlamentului.
A doua sesiune, cea de toamnă, începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.
Deși sesiunea de primăvară s-a încheiat, iar deputații ar urma să meargă în vacanță, Parlamentul poate să se convoace în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a președintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaților.
Ieri, în cadrul ședinței Parlamentului, noul președinte al Legislativului, Igor Grosu a anunțat că cel mai probabil se va convoca în sesiune extraordinară Parlamentul, fără a merge în vacanță.


