După ce a ținut timp de câteva săptămâni mâna pe robinetul de gaz, Kremlinul încearcă să sperie Europa cu sistarea livrărilor de produse alimentare. La o întrunire cu responsabilii pentru domeniul agroalimentar, Vladimir Putin le-a sugerat să fie atenți, pe fundalul deficitului care ar putea surveni în acest an, cum vor efectua exporturi în țările neprietenoase.
Putin a sugerat mai multe acțiuni pentru asigurarea sistemului de producție. În același timp, potrivit TASS, el a punctat că Rusia are suficiente resurse pentru a asigura volumul necesar de producție pentru consumul populației.
„Este clar că anul acesta, pe fondul penuriei globale de alimente, trebuie să fim mai atenți la furnizarea alimentelor în străinătate, în special să monitorizăm îndeaproape parametrii exporturilor către țările care duc o politică vădit ostilă față de noi”, a spus Putin.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Precizăm că, săptămâna trecută, aceeași retorică o avea Dmitrii Medvedev. Șeful interimar al Consiliului rus de Securitate declara că mai domeniul agroalimentar al mai multor state depinde de Rusia și propunea să fie livrate produse doar țărilor-prietene, iar celor neprietenoase să nu li se vândă nimic și nici să nu se importe de la ele.
