Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Salariu de peste 330 de mii, casă de 870 de mii și apartament de 648 de mii! Averea noului șef interimar de la IGP

16 Aug. 2021, 18:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Aug. 2021, 18:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a anunțat astăzi despre remanieri la nivel de management al IGP. Astfel, aceasta l-a prezentat efectivului Lilian Carabeț, care va prelua atribuțiile șefului Poliției Naționale, până la asigurarea interimatului sau numirea de către Guvern a noului șef al IGP.

Conform declarației de venit depusă pentru anul 2020, Carabeț indică o avere care se ridică la câteva milioane de lei.
Astfel, de la Inspectoratul national de investigatii al IGP a ridicat un salariu de 202 058.65 lei, iar de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova 128 924.09 MDL.

De asemenea, în 2020 Carabeț a vândut un automobil în valoare de 270 000.00 MDL. Conform declarației de avere depusă în 2019, ar fi vorba de un autoturism de model Volvo produs în 2014 și achiziționat de către acesta în 2018.

La capitolul bunuri, șeful interimar al IGP declară o casă de locuit în valoare de 876 793 MDL, un apartament 648 721 MDL și un garaj de 66 127 MDL. Acestea au fost achiziționate în anii 2013-2014.

Pe numele lui Lilian Carabeț sunt înregistrate și trei automobile. Un

Autoturism Vaz cu valoare de 20 000 de lei, un autoturism Suzuki care are un preț de 60 000 de lei și un Hyndai de 400 000 de lei.

Carabeț are și datorii. Un credit de 3000 de euro contractat în 2021.

Declarațiile sale de avere pot fi găsite pe portal-declaratii.ani.md. 

Cine i-a luat locul lui Sergiu Paiu la IGP? Anterior a lucrat și la INI

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 15:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Președintele rus Vladimir Putin este pregătit să poarte o conversație telefonică cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski. Un anunț în acest sens a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează publicația ucraineanã UA News.

„Putin este deschis la o conversație telefonică, bet Zelenski nu l-a sunat încă”, a spus purtătorul de cuvânt. Oficialul rus nu a oferit detalii suplimentare cu privire la momentul sau precondițiile care ar face posibilă ipotetica discuție, notează publicația citată.

Însă Peskov a menționat că poziția liderului rus – de disponibilitate la dialog telefonic – este valabilă și în cazul unor posibile convorbiri între Putin și președintele francez Emmanuel Macron sau cancelarul german Friedrich Merz.

UA News amintește că poziția exprimată de Kremlin vine după discuția telefonică purtată de președintele finlandez Alexander Stubb și de premierul norvegian Jonas Gahr Støre cu liderul rus.

Demersul celor doi a fost criticat de unii lideri din Uniunea Europeană, scrie Antena3CNN.

Vladimir Putin a profitat de discuția telefonică avută recent cu liderii Finlandei și Norvegiei pe tema Ucrainei, din 27 octombrie, pentru a le ține acestora o lungă prelegere despre istoria slavă medievală. Liderul rus ar fi subliniat dificultățile cu care se confruntă Europa pentru a-și impune punctul de vedere în cadrul viitoarelor negocieri de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, a relatat ziarul britanic Financial Times (FT).

Discuția telefonică dintre Putin și președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Store a fost prima convorbire pe care liderul de la Kremlin a avut-o cu un lider european, pe tema Ucrainei, din iulie anul trecut, când interlocutorul său a fost președintele francez Emmanuel Macron.

În loc să discute aspectele care ar putea pune punct războiului din Ucraina, Putin i-a supus pe liderii nordici unei lungi expuneri despre ceea ce Kremlinul numește „motivele inițiale ale conflictului”, au declarat sub anonimat pentru FT trei persoane familiarizate cu conversația de marți. Potrivit ziarului britanic, Stubb și Store nu l-au întrerupt pe Putin, încercând să înțeleagă în ce măsură este dispus la dialog cu Europa.

O purtătoare de cuvânt a guvernului finlandez a confirmat că autoritățile de la Helsinki au cerut publicației britanice să corecteze articolul. Financial Times a refuzat să facă modificări, declarându-se „convins de acuratețea relatării jurnalistice”.

O sursă apropiată de Kremlin a declarat pentru Reuters că, în discuția cu liderii europeni, Putin și-a reafirmat poziția neschimbată, care presupune cedarea de către Ucraina a întregii regiuni Donbas, necucerită complet de armata rusă nici după aproape cinci ani de război. În plan public, Kremlinul a transmis că, în timpul convorbirii, Putin a acuzat statele NATO și UE de o „politică de prelungire” a războiului.

Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a declarat ulterior că, dacă Stubb și Store vor dori să-l sune din nou pe Putin, acesta „va răspunde întotdeauna”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!