Președinta țării, Maia Sandu a avut astăzi o discuție cu președintele Parlamentului European, David Sassoli, cu privire la hotărârile aprobate la sfârșitul săptămânii trecute de către PSRM-Șor-Pentru Moldova ce vizează independența Curții Constituționale și inamovibilitatea judecătorilor constituționali.
„Am avut o discuție telefonică cu președintele Parlamentului European, David Sassoli. Am vorbit despre ultimele evoluții politice și acțiunile unor deputați de subminare a ordinii constituționale din Republica Moldova. Domnul Sassoli și-a exprimat convingerea că independența Curții Constituționale trebuie respectată de toate forțele politice. Domnul Sassoli ne-a asigurat de sprijinul continuu al Parlamentului European pentru agenda de reforme și parcursul democratic al țării noastre”, anunță Sandu.
Amintim că, vineri, 23 aprilie curent, PSRM-Șor-Pentru Moldova au aprobat două hotărâri de Parlament prin care practic au demis-o pe Domnica Manole din funcția de judecătoare a Curții Constituționale, lucru care nu este posibil, conform Constituției și normelor legale și au numit un nou magistrat la CCM – Boris Lupașcu. În aceeași zi, președintele ad interim al Curții Constituționale, Liuba Șova a decis suspendarea acțiunii hotărârii respective, după ce deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a atacat hotărârile la CCM.
Mâine, 27 aprilie, CCM, urmează să examineze sesizările deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.

