Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Sandu s-a văzut cu Ilva Johansson, comisara europeană pentru Afaceri Interne. Discuțiile reduse la situația din regiune

12 Mai 2022, 14:07
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Mai 2022, 14:07 // Politica //  Realitatea.md

Situația de securitate din regiune creată ca urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina, și despre valul de refugiați generat de acest război a fost subiectul discuției de astăzi, 12 mai a președintei țării, Maia Sandu, cu comisara europeană pentru Afaceri Interne, Ilva Johansson, care se află într-o vizită la Chișinău.

Cele două oficiale au discutat și despre situația de securitate din regiune, creată ca urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina.

„M-am întâlnit astăzi dimineață cu Ilva Johansson, Comisarul european pentru Afaceri Interne, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău. Am vorbit despre situația de securitate din regiune, creată ca urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina, și despre valul de refugiați generat de acest război. Am menționat că pentru noi este important să-i ajutăm, în continuare, pe toți cei care au nevoie de adăpost”, anunță Maia Sandu.

Comisara Ilva Johansson a spus la rândul ei că, „solidaritatea cetățenilor moldoveni în această situație a fost una fără precedent și ei merită toată aprecierea”.

„Am discutat cu doamna Comisar Ilva Johansson și despre efortul autorităților țării de a face față noilor provocări – acțiunile de consolidare a frontierei, majorarea numărului de polițiști de frontieră și de polițiști implicați în asigurarea ordinii publice, mobilizarea instituțiilor pentru a asigura condiții optime pentru refugiați. Am menționat că pentru noi prioritară rămâne siguranța și securitatea cetățenilor noștri, și am apreciat implicarea și devotamentul de care au dat dovadă în această perioadă angajații diverselor structuri ale forțelor de ordine. De asemenea, am mulțumit UE pentru detașarea rapidă în Moldova a ofițerilor FRONTEX și a altor experți care lucrează împreună cu poliția de frontieră, pentru asistența oferită de EUBAM refugiaților și pentru măsurile de relocare a acestora în țările UE”, se mai arată în mesajul șefei statului.

Precizăm că, Ilva Johansson va avea întrevederi și cu prim-ministra Natalia Gavrilița și ministra Afacerilor Interne Ana Revenco, urmând să susțină o conferință de presă comună la punctul de trecere a frontierei Leușeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 08:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
01 Oct. 2026, 08:04 // Slider //  Ursu Ana

Modelul de afaceri al companiilor aeriene low-cost este pus la încercare de creșterea puternică a prețurilor la combustibil, iar unele dintre aceste companii se confruntă deja cu dificultăți financiare.

Potrivit unei analize AFP, citată de Agerpres, costurile ridicate ale kerosenului afectează în special transportatorii care operează cu marje reduse și depind de menținerea unor cheltuieli cât mai mici.

Directorul Transavia France, Olivier Mazzucchelli, spune că, în actualele condiții, rentabilizarea companiei este „practic imposibilă”, chiar și atunci când gradul de ocupare al avioanelor este foarte ridicat. Faptul că Transavia face parte din grupul Air France-KLM îi oferă însă un anumit sprijin financiar.

Alte companii sunt mai vulnerabile. În Statele Unite, Spirit Airlines, care se confrunta de mai mulți ani cu probleme financiare, a intrat în faliment în mai 2026. În septembrie, compania letonă Air Baltic a cerut protecția prevăzută de legislația americană privind falimentul. Compania își construise bugetul pentru 2026 pornind de la un preț al kerosenului de 685 de dolari pe tonă, în timp ce în Europa prețul a depășit 1.500 de dolari.

Probleme sunt raportate și la AirAsia, în Malaezia, Volotea, în Spania, și SpiceJet, în India. În cazul Volotea, compania ar urma să își reducă flota de la 44 la aproximativ 30-35 de aeronave și să negocieze restructurarea datoriilor.

Presiunea se resimte și pe piața americană. Potrivit firmei de consultanță OAG, capacitatea companiilor aeriene low-cost pe zborurile interne din Statele Unite a atins nivelul maxim în 2023 și a scăzut în fiecare an de atunci. Primele eliminate sunt, de regulă, rutele care aduc cele mai mici profituri.

Analiștii avertizează că operatorii mici și mijlocii, care dispun de rezerve financiare mai reduse, sunt cei mai expuși. John Grant, de la OAG, consideră că viitorul acestui model ar putea aparține în special companiilor suficient de mari pentru a avea o „masă critică” și rezerve financiare.

Și Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, a anunțat la începutul lunii septembrie reducerea programului de zboruri pentru iarnă. Directorul general Michael O’Leary a avertizat că prețurile biletelor vor crește inevitabil dacă petrolul rămâne la niveluri ridicate.

Potrivit declarațiilor sale pentru Financial Times, dacă petrolul s-ar menține în jurul valorii de 140 de dolari pe baril pentru o perioadă îndelungată, prețul mediu al unui bilet Ryanair ar putea ajunge la 80-90 de euro, față de aproximativ 50 de euro în prezent.

Astfel, perioada biletelor foarte ieftine pare să devină tot mai dificil de susținut, pe măsură ce combustibilul reprezintă o povară tot mai mare pentru bugetele operatorilor aerieni.