Creștinii ortodocși au intrat luni, 24 februarie, în „Săptămâna albă”, o perioadă de trecere înainte de începerea Postului Mare.
Potrivit rânduielilor bisericești, în această perioadă nu se face dezlegare la carne, ci doar la produse din lapte, ouă și pește.
„Se urmăreşte prin aceasta obişnuirea organismului cu alimente mai uşoare, fiind de fapt o etapă de tranziţie de la alimentaţia cu produse din carne la una exclusiv vegetariană”, transmite Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldovei.
Mitropolia subliniază că această săptămână are o semnificație atât alimentară, cât și spirituală. Miercuri și vineri nu se oficiază Sfânta Liturghie, iar slujbele includ rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, specifică Postului Mare.

