Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Sărbători în siguranță! Peste 400 de salvatori și pompieri vor fi la datorie de Crăciun pe stil nou

24 Dec. 2025, 11:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
24 Dec. 2025, 11:45 // Actualitate //  Cătălina Boico

Peste 400 de salvatori și pompieri, împreună cu 150 de unități de tehnică, vor fi la datorie de Crăciun pe stil nou. Aceștia vor fi dislocați în detașamentele de intervenție și vor activa în regim non-stop, fiind pregătiți să intervină în orice situație excepțională, pentru a asigura realizarea misiunilor și protejarea cetățenilor aflați în situații de risc.

„În vederea prevenirii situațiilor de urgență oamenii sunt îndemnați să respecte bazele securității vieții și să fie foarte prudenți ținând cont de regulile antiincendiare. Cetățenii sunt rugați să manifeste responsabilitate și grijă față de propria siguranță și a celor din jur. În situații de risc oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Siguranța este baza unor sărbători liniștite și fericite, iar respectarea regulilor de prevenire protejează vieți și permite familiilor să se bucure de Crăciun în siguranță.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul armean Nikol Pașinian a afirmat luni, 24 august, că țara sa ar putea trimite în curând cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali și să se îndepărteze de Moscova, scrie hotnews.ro.

Rusia nu vede cu ochi buni ambițiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influență.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menținerea sa în alianța lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Pașinian, care a făcut această declarație în fața Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât odată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pașinian, fără a preciza vreo dată.

Președinții rus, belarus, kazah și kârgâz au cerut în luna mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menținerii în uniunea lor regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!