Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Scandal de 41 milioane și 80 de familii amenințate cu evacuarea. Cum justiția face dreptate „SELECTIV”?

19 Mai 2025, 12:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
19 Mai 2025, 12:29 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Curtea Supremă de Justiție (Dosarul nr. 2rh-5/25 NR. PIGD 2-19179753-01-2rh-03032025) a respins, la 14 mai 2025, cererea de revizuire ca inadmisibilă, depusă de lichidatorul companiei „Elat-Neocons” SRL, Tair Manalati și a menținut dreptul de proprietate al Tatianei Melinte asupra unui apartament, procurat în anul 2019 în temeiul unui contract de investiții cu „Elat-Neocons”. Tatiana Melinte a susținut că a achitat integral suma de 250.000 lei, prezentând o chitanță și un bon fiscal în acest sens, scrie bani.md.

Dosarul Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău (Dosarul nr.la-302/24 1 -20149048-02-1 a 01042024), fiind axat pe condamnarea fostului administrator al companiei, Ghennadie Dilevschi pentru prejudicierea companiei „Elat-Neocons” cu peste 41 milioane lei, a calificat drept fictive 80 contracte de investiții în construcție. Ghennadie Dilevschi a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare fără restituirea prejudiciului, Iar contractele de investiții, semnate notarial și înregistrate la ASP, printre care figurează și contractul încheiat cu Tatiana Melinte, au fost calificate ca fictive de către instanța penală, deoarece, conform materialelor dosarului, fiind eliberat bonul de casă, mijloacele financiare în casieria companiei nu au fost introduse.

Vom menționa că „Elat-Neocons” a anulat chitanțele și bonurile fiscale, care atestă plățile prin decizie internă peste 2 ani după eliberare, contrar prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 474/1998, cât și Hotărârii Guvernului nr. 141/2019, care NU prevăd astfel de procedură de anulare a bonurilor de casă eliberate plătitorilor, iar Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a oferit statut juridic acestor acțiuni ale „Elat-Neocons”.

Potrivit pct. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 474/1998, ”bonul de casă este un document confirmativ emis de mașina de casă și de control la efectuarea decontărilor băneşti în numerar, care atestă operațiunea economică și achitarea plății.”

Printre Deciziile judecătorești, care NU au recunoscut bonul de casă al Tatianei Melinte în calitate de document confirmativ se numără Dosarul Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău (Dosarul nr. 2a-1813/2021 2-19179753-02-2a-26042021). Chitanța la dispoziția de încasare și copia bonului fiscal, eliberat de „Elat Neocons” SRL, privind achitarea sumei conform contractului de investiție nu a servit ca probă pertinentă și concludentă. Preşedintele ședinței, judecătoarea Anton Marina a respins în anul 2021 acțiunea, motivând că plata nu a fost dovedită prin documente bancare, ci doar printr-un bon de casă, considerat insuficient. „Faptul că apelanta/reclamanta a achitat suma de 250.000 lei prin alte mijloace decât cele expres prevăzute în contract nu demonstrează executarea corespunzătoare a contractului, fapt ce i-ar acorda dreptul de a pretinde înregistrarea dreptului de proprietate”, deși, potrivit punctului 4.11 din contract, plata trebuia dovedită prin documente bancare sau dispoziții de plată cu nota băncii, ordin de incasare și alte documente, iar bonul de casă nu a fost considerat de judecătoarea Anton Marina de la Curtea de Apel, un mijloc probator suficient. Este notabil că această judecătoare la 10.04.2025 nu a trecut evaluarea externă (vetting-ul).

În 2022, CSJ a casat hotărârea instanței anterioare și a trimis cauza spre rejudecare. Ulterior, în iunie 2022, Curtea de Apel (Dosarul nr. 2a-1110/22 2-19179753-02-2a-03032022) a admis acțiunea Tatianei Melinte și i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului.

Poziția Serviciului Fiscal de Stat (SFS) privind bonurile de casă expusă într-un răspuns oficial din 14 mai 2025 (nr. 26-08/5-20/78143), bonul de casă este un document confirmativ valabil, emis de mașina de casă și control, care atestă o operațiune economică și achitarea plății.

Conform unui material publicat de bani.md, compania „Elat-Neocons” este implicată într-un scandal de amploare, fiind acuzată că încearcă să deposedeze de locuințe 80 de familii din Chișinău. Aceștea au achitat integral pentru apartamente în blocuri construite de companie, însă au primit titlurile de proprietate prin decizii judecătorești în anii 2021-2022, iar hotărârile judecătorești sunt acum revizuite în instanțe, la inițiativa lichidatorului companiei. Situația a generat proteste și apeluri către autorități pentru intervenție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.