Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO Salariile judecătorilor au crescut cu 20%. Președintele CSM: „O justiție ieftină ne costă scump”

19 Mai 2025, 12:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Mai 2025, 12:31 // Actualitate //  Realitatea.md

Salariile judecătorilor au fost majorate cu 20%, în urma deciziei de a crește valoarea de referință utilizată în calculul acestora de la 3.000 la 3.600 de lei. Măsura vine în contextul preocupărilor tot mai mari privind atragerea și menținerea profesioniștilor în sistemul judiciar. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, a comentat această decizie în cadrul emisiunii Rezoomat de la RLIVE TV, subliniind că „o justiție ieftină ne costă scump”.

„Până la aceste majorări, salariul unui judecător de la prima instanță era de 22 mii lei. E vorba de salariu brut, din această sumă încă au loc deduceri. Evident, acest venit nu poate fi echivalat cu venitul pe care-l au avocații buni sau venitul celorlalți funcționari din instituțiile de forță, pentru că ei mai au și adausuri. Judecătorii nu primesc aceste adausuri”, a explicat Caraman.

 

El a precizat că sistemul judiciar se confruntă cu dificultăți în atragerea tinerilor specialiști în funcțiile de judecători, tocmai din cauza diferențelor salariale față de alte profesii din domeniul dreptului.

„CSM a făcut un studiu în care a scos în evidență faptul că judecătorul primește doar salariu și atât, pe când ceilalți funcționari, care chiar dacă au o valoare de referință mai mică decât la judecători, primind toate adausurile, au un salariu mai mare de cât la judecători. Cum atragem noi tinerii specialiști în funcțiile de judecători?”, a întrebat retoric președintele CSM.

În final, Sergiu Caraman a subliniat că independența și calitatea actului de justiție nu pot fi asigurate fără o remunerație adecvată: „Societatea își dorește o justiție independentă, o justiție corectă, o justiție profesionistă. O justiție ieftină ne costă scump”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:09 // Slider //  Ana Panaguța

Până la ora 18:00, aproape 6.000 de persoane au votat în cele șapte localități din Republica Moldova în care astăzi au loc alegeri locale noi și un referendum local.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, 5.960 de alegători și-au exercitat dreptul la vot. Dintre aceștia, 5.384 au participat la alegerile locale noi, rata de participare fiind de 32,61%. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 576 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 33,41%.

CEC anunță că procesul electoral se desfășoară fără incidente.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Potrivit Codului electoral, alegerile locale noi și referendumul local sunt considerate valabile dacă la vot participă cel puțin un sfert din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!