Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Scandal în diplomația română: MAE se scuză, după ce s-a aflat că ambasadorul din Vatican închiriază casă cu 10.000 €

11 Iul. 2025, 14:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
11 Iul. 2025, 14:34 // În Lume //  Victoria Laur

Presa de peste Prut a scris despre chiria lunară a ambasadorului român la Vatican și a generat un adevărat scandal. Conform hotnews.ro, statul plătește lunar 10.500 de euro pentru a-i închiria locuința lui George Bologan.

Jurnaliștii notau că funcționarul ar mai fi cerut 120.000 de euro pentru procurarea unui automobil, iar lunar Bucureștiul ar acoperi cheltuieli de circa 15.000 de euro pentru el.

George Bologan a spus că informațiile apărute în presă ar fi distorsionate. „Este trist și preocupant când neadevărul este înfățișat drept realitate”, a spus ambasadorul și a rugat jurnaliștii să apeleze la Ministerul de Externe, pentru a obține cifre exacte.

Diplomația română a fost nevoită să se justifice. Ministerul de Externe de la București nu a comentat celalalte plăți, dar a menționat că locuința este utilizată și pentru activități protocolare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Apartamentul în care locuiește ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, domnul George Bologan, are o suprafață de 400 de metri pătrați, cu spații de reprezentare, în reședință urmând să se desfășoare și acțiuni protocolare”, au explicat reprezentanții diplomației.

Conform lor, contractul a fost încheiat pe 24 iunie 2025, pentru o perioadă de patru ani, iar prețul chiriei este raportat la piața imobiliară din Roma. Cu referire la automobil, oficialii cu spus că a existat o achiziție de 53.808 euro în 2024, iar mașina folosită anterior de către misiunea diplomatică data din 2016.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Sept. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Ihor Malcevski, în vârstă de 69 de ani, se afla în sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, luni, 28 septembrie, când clădirea istorică a fost lovită de o dronă a forțelor ruse, transmite hotnews.ro.

În atacul de luni de la Academia de Științe din Kiev a murit o persoană și au fost rănite alte trei, potrivit autorităților locale. În proximitatea clădirii construite în secolul al XIX-lea se află ambasada Germaniei, Opera Națională, Catedrala Sfântul Vladimir și o serie de clădiri guvernamentale, a scris The Guardian.

Malcevski, director adjunct al unui departament în cadrul instituției, privea de la fereastra biroului său situat la etajul 3, în timp ce fumul negru și dens ieșea din clădire.

„Gândurile mele se îndreptau spre un singur lucru: cum să mă salvez din această situație”, a povestit el, luni, pentru Reuters.

Frica de înălțime nu l-a împiedicat să iasă pe fereastră și să se cațere pe o cornișă de pe fațada imobilului, pentru a scăpa de fumul și flăcările din interior.

„În primele secunde nu înțelegi – apoi mintea se pune în funcțiune și începe să analizeze ce s-a întâmplat”, a mai spus bărbatul în interviul acordat din locuința pe care o are în afara Kievului.

În cele din urmă, Malcevski a coborât pe o scară pe care o sprijiniseră salvatorii de clădire.

Comparat în glumă de nepoți cu „Spider-Man” după ce a ieșit pe fereastră

La fața locului s-au deplasat și membrii familiei sale, pe care Malcevski i-a sunat la scurt timp după ce a fost salvat.

Omul de știință este căsătorit și are doi copii adulți și șapte nepoți.

Malcevski, pe care nepoții l-au comparat în glumă cu „Spider-Man” după ce au văzut imaginile pe YouTube, a spus că Ucraina ar trebui să continue lupta pentru a slăbi Rusia, în ciuda încercărilor de relansare a negocierilor de pace susținute de SUA.

Un oficial american a declarat marți că emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat discuții „constructive” cu omologii săi americani.

„Este un exercițiu fără sens”, consideră Malcevski.