Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Scenaristul nominalizat la Oscar pentru drama iraniană „A fost doar un accident”, arestat la Teheran

02 Feb. 2026, 17:33
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Feb. 2026, 17:33 // În Lume //  Realitatea.md

Unul dintre scenariștii nominalizați la Premiile Oscar pentru drama iraniană „A fost doar un accident” a fost arestat la Teheran, cu doar câteva săptămâni înainte de gala Academiei Americane de Film. Reprezentanții producției au anunțat duminică, 1 februarie, faptul că Mehdi Mahmoudian a fost reținut cu o zi înainte de autoritățile iraniene.

Până în prezent, nu au fost făcute publice detalii despre acuzațiile care i se aduc. Arestarea vine însă la scurt timp după ce Mahmoudian și alte 16 persoane au semnat o declarație prin care condamnau liderul Republicii Islamice, ayatollahul Ali Khamenei, și reprimarea violentă a protestelor. Alți doi semnatari ai documentului, Vida Rabbani și Abdullah Momeni, au fost de asemenea arestați, transmite Associated Press.

Regizorul filmului, Jafar Panahi, laureat al mai multor premii internaționale, a reacționat public la reținerea co-scenaristului său.

„Mehdi Mahmoudian nu este doar un activist pentru drepturile omului și un prizonier de conștiință; este un martor, un ascultător și o prezență morală rară”, a declarat Panahi.

Filmul „A fost doar un accident” este nominalizat la gala Oscar din 15 martie la categoriile Cel mai bun scenariu și Cel mai bun film internațional. Producția a fost realizată în secret în Iran și a fost propusă de Franța la categoria film internațional. Pelicula a câștigat anul trecut Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Panahi a realizat mai multe filme în perioade în care se afla în detenție, arest la domiciliu sau sub interdicție de călătorie. El a declarat că drama a fost inspirată din ultima sa experiență din închisoare, unde l-a cunoscut pe Mahmoudian, pe care l-a descris drept „un pilon pentru ceilalți prizonieri”.

Scenariul filmului a fost semnat de Jafar Panahi, Mehdi Mahmoudian, Nader Saeiver și Shadhmer Rastin. Toamna trecută, Panahi a fost condamnat din nou la un an de închisoare și i s-a interzis să părăsească Iranul timp de doi ani, pentru activități de propagandă împotriva sistemului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit organizației „Human Rights Activists New Agency”, peste 6.700 de persoane au fost ucise și zeci de mii au fost reținute în urma represiunii recente din Iran, cifre care nu pot fi verificate independent din cauza restricțiilor impuse de autorități.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova