Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Schimbare de situație! Ceaus publică un video în care spune că nu a fost răpit și de fapt în Moldova era ținut cu forța

17 Mai 2021, 11:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Mai 2021, 11:06 // Actualitate //  Realitatea.md

Fostul judecător ucrainean, Nicolae Ceaus, a publicat un video pe un canal de Telegram, unde afirmă că „este în siguranță” și de fapt nu a fost răpit din Republica Moldova la 3 aprilie curent, așa cum s-a vehiculat până acum în presa de la noi din țară, ci „era ținut cu forța la Chișinău din 2016.

Potrivit declarațiilor acestuia, răpirea sa nu a avut loc la începutul lunii aprilie curent din Moldova, ci mai degrabă în 2016, când a fost obligat să vină și să stea la Chișinău.

Acesta spune că acum este într-un loc sigur și în curând, împreună cu avocații săi va face „lumină” în cazul său, precizând că „în cel mai scurt timp va veni în Ucraina”, ceea ce reiese că, în prezent nu s-ar afla pe teritoriul statului ucrainean.

„Sunt gata să pun la dispoziția agențiilor de aplicare a legii toate informațiile despre persoanele care m-au răpit și reținut din 2016. Acestea sunt persoane foarte influente și, prin urmare, trebuie să cer garanții de securitate de la agențiile noastre de aplicare a legii”, a scris Ceaus pe canalul său de Telegram, pe care și l-a lansat.

Totodată, ex-judecătorul ucrainean și-a cerut scuze de la familia sa pentru tot ce s-a întâmplat până acum, precizând că „așa a trebuit”.

Amintim că, la începutul lunii aprilie, de pe o stradă din Chișinău, Nicolae Ceaus ar fi fost răpit de persoane necunoscute. Se presupune că la mijloc ar fi fost implicate serviciile secrete ucrainiene, precum și angajați ai Ambasadei Ucrainei la Chișinău, care ar fi asigurat transportarea nestingherită a lui Ceaus în Ucraina, lucru infirmat de structurile diplomatice.

În Parlamentul Moldovei a fost creată o comisie de anchetă, care cercetează cazul și urma să prezinte un raport despre cele constatate pe acest caz, pe lângă acțiunile de urmărire și de investigare ale oamenilor legii de la noi.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!