Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Scurt și clar. CUB solicită retragerea imediată și ordonată a militarilor ruși din regiunea transnistreană

16 Mart. 2023, 13:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Mart. 2023, 13:34 // Actualitate //  Realitatea.md

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) și-a prezentat poziția față de planul Kremlinului, „Obiectivele strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova”, care are scopul de a prelua controlul total și efectiv asupra suveranității Republicii Moldova.

„Documentul publicat pe mai multe canale globale de știri relevă o structură de operații speciale pe teritoriul RM cu participarea unor grupuri de tip proxy prin care se intenționează destabilizarea situației în RM și ostilizarea populației în raport cu Occidentul, NATO și UE, crearea de tensiuni și conflicte interne, care ar bloca reformele structurale și modernizarea economiei și statului. Planul este atribuit Administrației prezidențiale ruse și a fost obținut în urma unei ample investigații susținute de Delfi Estonia, Expressen (Suedia), Dossier Center (Marea Britanie), Kyiev Independent (Ucraina), Rise Moldova, Fronstory, VSquare, Suddeutche Zeitung, Westdeutscher Rundfunk (WDR) și Norddeutscher Rundfunk. Constatăm că obiectivele acestui Plan sunt aproape identice cu alte planuri de incorporare și anihilare a unor state vecine, prin care Moscova își dorește să-și impună un regim de influență și control geopolitic total până la anularea oricăror elemente de suveranitate și independență. Planul relevă adoptarea unei atitudini șoviniste, lipsite de respect față de cetățenii Republicii Moldova, care aduc prejudicii grave Acordului politic semnat în noiembrie 2001 de Rusia și Moldova”.

Totodată, CUB condamnă interesul Rusiei de a bloca integrarea europeană a Republicii Moldova, torpilarea cooperării cu NATO și UE, și impunerea unei participări a Republicii Moldova sub patronaj rusesc în cadrul organismelor strict-rusești OTSC (Organizația Tratatului de Cooperare Colectivă) și UEA (Uniunea Euro-Asiatică).

„Observăm râvna cu care Rusia promovează mobilizarea grupurilor radicalizate și exploatarea reziduurilor pro-rusești în societate pentru a le contrapune regimului constituțional și statului de drept, prin instrumentele sale tradiționale de propagandă, diversiune și operațiuni speciale”.

În aceste condiții, CUB solicită autorităților Republicii Moldova o serie de măsuri de răspuns prioritar:

În primul rând, MAEIE trebuie să convoace imediat Ambasadorul Federației Ruse, căruia urmează să-i fie remisă o Notă de protest, urmată de câteva acțiuni protocolare obligatorii. În același context, MAEIE trebuie să ceară reducerea personalului acreditat de misiunea rusă în RM și sistarea acțiunilor consulare ale acesteia în teritoriul ocupat (Transnistria).

  • În al doilea rând, Guvernul Republicii Moldova trebuie să informeze Ambasada Federației Ruse despre încheierea misiunii militare de pacificare (din 21 iulie, 1992) și retragerea ordonată a efectivului său militar de pe teritoriul Republicii Moldova în următoarele 4 săptămâni, sub supravegherea unei Misiuni Civile Internaționale, eliminând astfel un taboo al propagandei rusești cu privire la rolul pozitiv al prezenței sale militare în Transnistria.
  • În al treilea rând, cerem Guvernului RM să comunice populației lista completă a agenților și organizațiilor care susțin activități anti-constituționale dușmănoase pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în teritoriul ocupat din stânga Nistrului, ca măsură de prevenire a unor viitoare acțiuni maligne. Este esențial ca Parlamentul RM să solicite SIS în timpul cel mai scurt prezentarea unui Raport amplu asupra riscurilor legate de activizarea grupărilor infracționale ale grupurilor Șor, suprimarea căilor de finanțare și coordonare cu forțe externe dușmănoase și adoptarea unui Planul de contramăsuri în combaterea lor.
  • În al patrulea rând, Guvernul RM trebuie să accelereze retragerea completă a RM din CSI și alinierea sa la regimul de sancțiuni internaționale contra statului agresor. RM trebuie să depășească înțelesul limitativ al neutralității sale și să se conformeze politicilor UE pe aceste poziții. Nu există nici o scuză astăzi pentru Republica Moldova care ar justifica ezitările politice pentru că asumarea regimului de sancțiuni înseamnă astăzi aderarea la valorile umaniste și validarea proiectului nostru de integrare în spațiul occidental.

„CUB cere guvernului să impună un pachet de condiționalități democratice în raport cu regimul de la Tiraspol pe exporturile efectuate din regiune în raport cu malul stâng și Uniunea Europeană. Solicităm includerea pe lista de cerințe non-negociabile măsuri cum ar fi: (1) suspendarea bugetului militar pentru armata transnistreană și așa-numitul KGB din regiune, (2) eliminarea cenzurii mass media și introducerea dreptului la asociere și liberă exprimare tuturor cetățenilor Republicii Moldova, care locuiesc în teritoriul ocupat, (3) eliberarea din închisori a deținuților politici reținuți de către regimul de la Tiraspol, (4) suspendarea posturilor de control, care împiedică circulația liberă a cetățenilor RM între malul stâng și drept, și (5) ridicarea sistemului de bruiere pe malul stâng a posturilor de TV și Radio difuzate de Republica Moldova. Timpul este favorabil pentru o schimbare de politici și atitudini la Chișinău, iar contextul regional poate oferi beneficii clare spre demilitarizarea regimului, cu condiția ca oportunitățile existente să fie folosite în mod strategic și eficient. Acesta ar fi al treilea taboo, care merită să fie spart în actuala criză”, se mai arată în mesaj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.