Curs valutar
  • EUR
    20.1111
    0.1482%
  • USD
    17.4258
    0.583%
  • RUB
    0.2071
    0.8691%
  • RON
    3.8256
    0.1281%
  • UAH
    0.3904
    0.3586%

Toate știrile

15 septembrie 2026

Se decide succesorul lui Putin? Șeful mercenarilor Wagner caută un rol mai important în conducerea Rusiei

13 Ian. 2023, 06:47
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
13 Ian. 2023, 06:47 // În Lume //  Redacția Realitatea

La aproape un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, șeful celui mai mare grup de mercenari din Rusia, Evgheni Prigojin, care a negat de multă vreme legăturile cu armata, a devenit într-un fel fața publică a efortului de război al Moscovei.

Evgheni Prigojin, fondatorul companiei militare private Wagner, a ajuns să fie exponentul „intrușilor“ de la Kremlin care contestă elitele tradiționale ale Rusiei, subliniind modul în care eșecurile Moscovei în Ucraina au schimbat structura de putere a țării, spun analiștii, citați de The New York Times.

În ultimele luni, Prigojin a încercat să se poziționeze drept liderul militar indispensabil al Kremlinului, chiar dacă și-a intensificat criticile la adresa Ministerului rus al Apărării. El a întărit trupele decimate de luptă ale Rusiei cu zeci de mii de deținuți recrutați în forța sa de mercenari, a acordat medalii, a vizitat cimitire militare, a apărut în mod neașteptat în cele mai dure secțiuni ale liniei frontului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Săptămâna aceasta, Prigojin s-a portretizat drept creierul a ceea ce el a prezentat drept cel mai mare succes militar al Rusiei în ultimele luni: cucerirea orașului Soledar din estul Ucrainei.

„Nici o altă forță în afară de luptătorii PMC Wagner nu a participat la asaltul asupra Soledar”, a spus Prigojin.

Ucraina și până și Kremlinul i-au contestat afirmația privind o victorie completă, spunând miercuri că luptele au continuat în partea de vest a orașului. A fost doar cel mai recent semn al tensiunilor dintre Wagner și forțele armate ruse, despre care analiștii spun că arată că există o luptă pentru favoarea președintelui Vladimir Putin, pe măsură ce perspectivele militare din Ucraina se întunecă.

Săptămâna trecută, un canal Telegram influent, afiliat lui Prigojin, numit Gray Zone, a discreditat afirmația ministrului rus al Apărării conform căreia ar fi ucis 600 de militari ucraineni într-un atac aerian, publicând fotografii cu o clădire intactă care se presupune că a fost distrusă.

Gallyamov a spus că Prigojin caută să-l înlocuiască pe ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, un confident de multă vreme al lui Putin, pe care mulți ultranaționaliști ruși îl învinuiesc pentru dezastrele militare din Ucraina.

„Putin depinde acum atât de mult de cât de eficientă va fi armata sa, încât atunci când alege un nou ministru nu se va gândi la nimic în afară de cum să mărească această eficacitate”, a scrie Gallyamov pe Facebook. „Obișnuiam să-l numim pe Prigojin ca ministru ca o nebunie, dar în ultima vreme se întâmplă atât de multe în țara noastră, încât nu poți exclude nimic”.

Prigojin vrea să fie succesorul lui Putin

Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, duce un război personal pentru a se dovedi demn de a-i urma lui Putin la putere, într-o Rusie unde militarii se luptă între ei în ceea ce pare a fi începutul unui război de succesiune, susține Emmanuel Dupuy, președintele Institutului pentru Studii de Perspectivă și Securitate Europeană (IPSE), fost consilier al în cadrul Ministerului Francez al Apărării.

„Dacă vorbim de Bahmut și Soledar, interesul strategic este nul. Aceste două orașe nu deschid fronturi noi, dar i-au costat mult în oameni pe ambii beligeranți. E un fel de încrâncenare mortală. Vorbim de 10.000 de morți de la Wagner, poate mai puțini în rândul ucrainenilor. Toate acestea dovedesc că lupta pentru aceste două localități are o importanță simbolică. Apoi, victoria recentă a rușilor la Soledar nu este un eveniment major. Victoria în această mică localitate vine să compenseze faptul că forțele ruse, adică Wagner, nu reușesc de patru luni deja, să cucerească orașul Bahmut. Rușii nu pot, astfel, deschide alte fronturi. Orașul Bahmut, de 70.000 de locuitori, este practic ras de pe fața pământului. Se poartă lupte casă cu casă, costul fiind un număr îngrozitor de victime. Este deci o chestiune de ordin pur tactic și simbolic din partea lui Prigojin, care s-a grăbit să spună că victoria de la Soledar îi aparține și că a cucerit acest oraș fără ajutorul armatei“, spune Dupuy, citat de RFI.

Ruptură în cadrul forţelor ruse

Analiştii vorbesc de mult timp despre tensiuni apărute între armată şi grupul privat de mercenari Wagner, condus de Evgheni Prigojin, dar ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore în legătură cu Soledar, oraşul ucrainean pe care oligarhul rus s-a grăbit să-l revendice, în timp ce oficialii de la Moscova au fost mai rezervaţi în declaraţii arată tot mai pregnant o ruptură apărută în rândul forţelor ruse care luptă în Ucraina, arată corespondentul BBC la Moscova.

Prigojin se va folosi cel mai probabil de orice victorie pentru a consolida reputaţia Wagner ca forţă de luptă eficientă în ochii lui Vladimir Putin. Numai că Ministerul rus al Apărării a părut să contrazică afirmaţiile controversatului oligarh. Ministerul ucrainean al Apărării a declarat, de asemenea, miercuri, că luptele grele continuă, iar forţele Wagner nu au reuşit să străpungă apărarea sa.

Agenţia de ştiri TASS a anunţat marţi că generalul-colonel Aleksandr Lapin a fost numit şef al Statului Major al Forţelor Terestre. Presa rusă a citat surse care au afirmat că anunţul privind poziţia generalului Lapin – el a fost unul dintre cei care au fost criticaţi de Prigojin anul trecut – a fost făcut ca un avertisment pentru oligarh: nu te pune cu armata! relatează corespondentul de la Moscova al BBC, Will Vernon.

Dar, pe de altă parte, mulţi de la Moscova s-au grăbit să-i laude pe Prigojin şi grupul său Wagner pentru aparentul lor progres în Soledar. Influenta propagandistă Margarita Simonian a povestit cât de „politicos“ este Prigojin, încheindu-şi laudele cu o mulţumire pentru luptătorii Wagner. „Drăguţii mei!“, i-a gratulat ea.

Trei „armate“

Oleksi Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a declarant că litigiile interne care au loc în prezent acolo nu vor face decât să se intensifice, iar întrebarea este când va începe clarificarea internă a relației prin folosirea armelor de foc.

 „Pentru că astăzi există deja cel puțin trei armate acolo – o armată separată a lui Kadîrov, o armată separată a lui Prigojin, o armată a forțelor regulate ale Rusiei, care nu îl respectă nici pe Kadîrov, nici pe Prigojin, iar alte structuri de putere încearcă să formeze o altă armată separată pentru ei înșiși”, a explicat Danilov.

Realitatea Live

Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
14 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Parlamentul European a anunţat luni, 14 septembrie, că îşi va deschide un birou la Ottawa ce va avea rolul de a consolida relaţiile parlamentare între Uniunea Europeană şi Canada, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european, scrie Digi24.

Decizia a fost luată de Biroul Parlamentului European (compus din preşedintele Parlamentului European, cei 14 vicepreşedinţi şi cei cinci chestori) şi survine cu trei zile înaintea discursului pe care premierul canadian Mark Carney îl va rosti în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, pe 17 septembrie. Ea evidenţiază angajamentul PE faţă de adâncirea dialogului politic şi a cooperării cu Canada.

Biroul de la Ottawa va întări prezenţa PE în Canada, va spori popularizarea în rândul publicului canadian a activităţii Parlamentului European şi va facilita schimburile parlamentare. De asemenea, el va servi ca platformă importantă pentru angajamentul parlamentar în chestiuni de importanţă strategică în creştere atât pentru UE, cât şi pentru Canada, notează Agerpres.

„Într-o perioadă când lumea devine mai impredictibilă, parteneri în deplin acord trebuie să lucreze împreună mai îndeaproape. Europa şi Canada împărtăşesc valori, interese şi un angajament faţă de aceeaşi ordine internaţională bazată pe reguli. Prezenţa noastră în Ottawa va transforma acest parteneriat într-o cooperare parlamentară chiar mai strânsă – de la securitatea transatlantică şi comerţ la Arctica şi toate provocările pe care le întâmpinăm împreună”, a declarat preşedinta PE, Roberta Metsola.

În prezent, Parlamentul European are nouă birouri în exteriorul Uniunii Europene: la Addis Abeba pentru relaţiile cu Uniunea Africană, la Chişinău pentru relaţiile cu întreaga regiune a Parteneriatului Estic, la Jakarta pentru relaţiile cu ASEAN, la Londra pentru relaţiile cu Regatul Unit, la New York pentru relaţiile cu ONU, în Panama pentru relaţiile cu America Latină şi Caraibe, la Tirana pentru Balcanii de Vest, la Washington pentru relaţiile cu SUA şi la Kiev, unde PE a deschis o reprezentanţă oficială, consolidând prezenţa şi sprijinul său în teren.