Meteorologii români au emis duminică, 18 septembrie curent, trei atenţionări nowcasting Cod portocaliu de vânt și anunță că în zonele montane înalte din opt județe rafalele vor ajunge la 110 km pe oră.
Astfel, până la ora 16:00, în zona de munte a judeţelor Covasna, Mureş, Harghita şi Buzău se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h, îndeosebi la peste 1.600 m.
De asemenea, în zona de munte a judeţelor Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea la altitudini de peste 1600 m vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, iar la altitudini mai mari de 2000 m va ninge viscolit.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore.
Amintim că și meteorologii moldoveni au emis un cod galben de vânt. În plus, pentru săptămâna viitoare, nopțile se vor răci simțitor la noi. Se prevăd minime termice de la +5 grade Celsius.


