Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Se tem de ucraineni mai tare decât de niponi? Rusia a mutat sistemele antiaeriene de pe insulele Kurile

01 Sept. 2023, 11:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
01 Sept. 2023, 11:12 // În Lume //  Victoria Laur

Rusia a mutat sistemele antiaeriene de pe insulele Kurile, notează Meduza, cu referire la presa din Japonia. Conform sursei citate, informațiile au fost prezentate după ce s-au analizat imagini de pe satelit.

Este vorba despre sisteme cu rachete de tip S-300. Actualmente, acestea nu mai sunt poziționate în apropierea Golfului Kasatka de pe Iturup și lângă Iujno Kurilsk.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit niponilor, sistemele antiaeriene puteau fi mutate la granițele cu Ucraina, în contextul dronelor care atacă obiective din Rusia. Totodată, se presupune că tancuri vechi și obuziere au fost renovate și transportate e la o bază militară din Sahalin spre Ucraina.

Sistemele de rachete S-300 au fost plasate pe Insulele Kurile, a căror apartenență teritorială este contestată de Japonia, în anul 2020.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!