Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Sentință în procesul intentat de Maia Sandu împotriva Annei Mihalachi: Scuze publice și 450 de lei

12 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Feb. 2026, 17:23 // Politica //  Realitatea.md

Președinta Maia Sandu a obținut câștig de cauză parțial în procesul privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale intentat împotriva Annei Mihalachi. Potrivit Agora.md, hotărârea a fost pronunțată astăzi, 12 februarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Instanța a admis parțial cererea de chemare în judecată și a obligat-o pe Anna Mihalachi să prezinte scuze publice și să dezmintă informațiile publicate anterior pe Facebook, care îl vizau pe bunicul șefei statului, Mihail Sandu.

Conform deciziei, Mihalachi urmează să publice pe pagina sa personală următorul mesaj:

„Subsemnată, Anna Mihalachi, aduc scuze publice Maiei Sandu pentru afirmațiile denigratoare publicate de mine, pe data de 14 octombrie 2024, pe pagina mea personală de Facebook, afirmații care au afectat memoria bunicului său, domnul Mihail Sandu. Dezmint, în mod public, informația pe care am răspândit-o, potrivit căreia domnul Mihail Sandu ar fi fost trădător, implicat în deportările moldovenilor în Siberia, ar fi dat foc bisericii din sat sau a distrus obiectele de cult, ca fiind false, defăimătoare”.

Totodată, instanța a dispus încasarea din contul Annei Mihalachi a sumei de 450 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile de la pronunțare.

Potrivit sursei citate, nici Maia Sandu, nici Anna Mihalachi nu au fost prezente la ședința de judecată.

Amintim că procesul a fost intentat după o postare publicată în octombrie 2024, ulterior ștearsă, în care se afirma că Mihail Sandu ar fi fost implicat în deportări și ar fi pângărit biserica din sat. Maia Sandu a solicitat în instanță dezmințirea informațiilor, scuze publice și repararea prejudiciului moral în valoare de 50.000 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.