Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Serbia se declară pregătită să facă „compromisuri” în relația cu Kosovo

26 Iun. 2024, 06:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
26 Iun. 2024, 06:45 // În Lume //  Redacția Realitatea

Noul prim-ministru sârb, Milos Vucevic, a expus într-un interviu pentru AFP, citat de Agerpres, provocările majore cu care se confruntă guvernul său, printre care relaţia cu Kosovo sau scandalul trimiterii de muniție în Ucraina, dând asigurări că ţara sa este pregătită să facă compromisuri cu Kosovo.

Serbia este „absolut pregătită să discute cu Kosovo, să încheie acorduri, să facă compromisuri”, a asigurat Milos Vucevici înaintea unei întâlniri dintre preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, şi prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, prima după aproape un an.

„Este mai bine să stai în jurul unei mese de o mie de ori fără rezultate decât să ai un singur incident pe teren. Mai bine să te aşezi, să te întâlneşti, să încerci să vorbeşti unul cu celălalt. Totul mai degrabă decât o escaladare”, a adăugat el, fără a preciza care ar putea fi natura compromisurilor la care ar fi dispusă partea sârbă.

El i-a atribuit lui Kurti responsabilitatea pentru starea de „moarte clinică” în care se află dialogul Serbia-Kosovo: „Cred că nu vrea deloc ca dialogul să reuşească”.

Tensiunile dintre Serbia şi fosta sa provincie nu au încetat niciodată de la războiul care a avut loc la sfârşitul anilor 1990, un război care a provocat mii de morţi şi a dus la o intervenţie armată a NATO împotriva Serbiei. Puţinele progrese în dialog au fost de atunci urmate în mod regulat de izbucniri de conflicte şi de o revenire la status-quo. Milos Vucevici, numit prim-ministru în primăvară, după câţiva ani în fruntea ministerului apărării sârb, a recunoscut, de asemenea, că armele sârbești ar putea ajunge pe frontul din Ucraina pentru a ajuta armata ucrainenaă.

Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat că Rusia „va analiza afirmaţiile” conform cărora muniţii sârbe au ajuns în mâinile Ucrainei şi „le va discuta cu prietenii săi sârbi”. „Nu este vorba de o contribuţie sârbă la unul dintre beligeranţi”, a spus Vucevici, ci mai degrabă de arme vândute ţărilor terţe care, apoi, le redistribuie.

„Nu vreau să împiedic companiile să ne vândă muniţia în Spania, Cehia, Statele Unite… Pentru că nu este interzis şi nu este imoral să producem arme şi muniţii care, din păcate, sunt folosite şi acolo unde există război”, a spus el. Serbia încearcă să îşi ţină de ani de zile echilibrul pe o linie fină între Est şi Vest, o sarcină devenită mult mai dificilă după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Candidată la aderarea la UE, Serbia a condamnat la ONU invazia rusească, dar refuză să se alinieze la sancţiunile occidentale împotriva Kremlinului, care furnizează peste 90% din gazul folosit în Serbia.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova