Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Socialiștii au rămas indignați de faptul că Moldova și-a suspendat participarea la reuniunile periodice ale CSI

30 Nov. 2022, 17:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Nov. 2022, 17:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Socialiștii condamnă decizia autorităților din Republica Moldova de a suspendat participarea la reuniunile periodice ale Comunității Statelor Independente. Astfel de pași și declarații sunt în contradicție cu experiența istorică, interesele naționale autentice ale Republicii Moldova și ale majorității cetățenilor săi, anunță PSRM.

„De-a lungul celor 28 de ani de colaborare în cadrul CSI, țara noastră și statele membre ale Comunității au încheiat peste 150 de acorduri bilaterale în diverse domenii. Documentele vizează colaborarea în domeniul economic și energetic, în sfera comerțului liber, a relațiilor monetar-bancare, industrie, transporturi. De asemenea, menționăm că în acest an comerțul dintre țările noastre a crescut semnificativ. Dacă în ultimii patru ani exportul mărfurilor moldovenești în țările CSI, a constituit 14,9-15,9% din volumul total al exporturilor, atunci în ianuarie-septembrie 2022 acesta deja a înregistrat 22,2%. Aceeași situație înregistrăm și în domeniul importurilor. În ianuarie-septembrie 2022, din țările CSI au fost importate cu 39% mai multe mărfuri comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, ceea ce constituie circa 25,5% din totalul importurilor”, este precizat în comunicatul PSRM.

Socialiștii precizează că cooperarea noastră s-a extins în sfera umanitară și socio-culturală, ce vizează atât cetățenii moldoveni care locuiesc în țara noastră, cât și pe cei care trăiesc și muncesc în țările CSI. Este vorba, inclusiv, despre accesul pe piața muncii, protecția socială, călătoriile fără viză și chestiuni legate de frontieră.

„Considerăm că declarația ministrului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, cu privire la ”apartenența formală la spațiul fostei Uniuni Sovietice, care poartă o anumită încărcătură simbolică, care displace multor concetățeni de-ai noștri”, contrazice Concepția politicii externe a Republicii Moldova, potrivit căreia „țara noastră pledează pentru o cooperare eficientă cu țările CSI în vederea depășirii situației de criză economică, dezvoltarea legăturilor economice și comerciale pe principiile egalității și avantajului reciproc.”, anunță socialiștii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost creată la 8 decembrie 1991. Republica Moldova a semnat Declarația de la Alma-Ata privind crearea CSI la 21 decembrie 1991 și a ratificat Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 8 aprilie 1994.

Republica Moldova a obținut statutul de țară-candidată pentru aderarea la UE la data de 23 iunie curent. Președinta Maia Sandu decizia privind retragerea țării noastre din CSI va fi luată pe parcursul avansării pe calea europeană.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!